Inspectorii de personal din IŞJ Constanța intră în focurile ultimelor pregătiri ale noului an școlar

2260
Inspectorii de personal din IŞJ Constanța intră în focurile ultimelor pregătiri ale noului an școlar - fondconcursjudetean-1629393258.jpg
Joi s-a încheiat procedura de înmânare a deciziilor de numire a directorilor și directorilor adjuncți interimari, iar vineri, 20 august, conform calendarului de mobilități, Inspectoratul Școlar Județean Constanța urmează să facă publică lista reactualizată a posturilor vacante/rezervate.

Pe de o parte ca urmare a ocupării posturilor didactice, rămase vacante/rezervate, de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, dar și a detașărilor aprobate în interesul învățământului. Mandate valabile un semestru, până la numirea unor noi directori, în luna ianuarie 2022, ca urmare a susținerii concursului național.

Cu certitudine, lista de vineri va prezenta interes pentru cadrele didactice și persoanele interesate să participe la etapele imediat următoare, și anume ședința de repartizare programată luni, 23 august.

De altfel, în calendarul de mobilități de săptămâna viitoare sunt prevăzute zilnic modificări și repartizări, inclusiv o a doua rundă de repartizări în ședințele publice din datele de 24 și 25 august.

Săptămâna se va încheia cu repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, la nivelul Inspectoratului Școlar şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate.

Pe 31 august și 1 septembrie ISJ Constanța va centraliza posturile didactice/catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete rămase neocupate, posturile didactice/catedrelor ocupate în regim de plata cu ora şi a rezultatelor obţinute la interviu, precum și posturile didactice/catedrelor vacante/rezervate complete și incomplete ramase neocupate datorită neprezentării la post a candidaților repartizați în etapele anterioare; acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în aceeaşi unitate de învăţământ şi depunerea acestuia la IŞJ Constanța.

Concursul județean al viitoarelor cadre didactice absolvente de... BAC

O etapă foarte importantă, pe final de calendar al mobilităților, o constituie testarea la nivel județean pentru ocuparea posturilor didactice sesiunea 2021, programată de IŞJ Constanța să debuteze pe 1 septembrie, cu depunerea şi înregistrarea dosarelor de înscriere.

În intervalul 3 şi 6 septembrie 2021 este programată desfăşurarea probei scrise, a interviului în cadrul testării şi comunicarea rezultatelor. Pe 6-7 septembrie are loc depunerea contestaţiilor, analizarea, rezolvarea acestora şi comunicarea rezultatelor finale.

Dar iată care sunt categoriile de candidați care pot participa la acest concurs județean și cum se va desfășura, conform Metodologiei făcute publice de IŞJ Constanța:

Art. 102 (1) Testarea personalului fără studii corespunzătoare postului constă în interviu și lucrare scrisă.

(2) La testarea organizată pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase/vacante se pot prezenta persoane care au absolvit cel puțin liceul, cu diplomă de bacalaureat.

(4) Lucrarea scrisă se susține înaintea interviului. Durata de redactare a lucrării scrise este de 3 (trei) ore. Lucrarea scrisă și interviul se evaluează cu note de la 10 la 1. Lucrarea scrisă are o pondere de două treimi din nota finală, restul, respectiv o treime, reprezintă rezultatul evaluării în urma desfășurării interviului.

(5) Nota minimă de promovare, atât a lucrării, scrise cât și a interviului, este 5 (cinci).

(6) Candidații pot contesta rezultatul evaluării lucrării scrise. Contestaţiile se depun la inspectoratul şcolar şi se soluționează prin recorectarea lucrărilor scrise de comisia judeţeană de soluţionare a contestațiilor . Rezultatul stabilit în urma recorectării rămâne definitiv și se poate ataca numai prin procedura contenciosului administrativ, contestația reprezentând plângerea din cadrul procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Hotărârile comisiei județene de soluţionare a contestaţiilor sunt definitive și pot fi atacate numai la instanța de contencios administrativ competentă.

(8) În vederea susținerii interviului, comisia pentru organizarea și desfășurarea testării personalului fără studii corespunzătoare postului elaborează bilete cu întrebări, pe baza tematicii specifice elaborată de Ministerul Educației și Cercetării. Candidatul extrage un bilet și răspunde la întrebările conținute de acesta.

(9) Contestațiile privind organizarea și desfășurarea interviului se adresează, în scris, inspectoratului școlar și se soluționează de consiliul de administrație al inspectoratului şcolar.

(10) Contestația reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârile consiliului de administrație al inspectoratului şcolar de soluționare a contestațiilor sunt definitive și pot fi atacate numai la instanța de contencios administrativ competentă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2678 secunde