"Înrolări" la Colegiul Militar de Marină pentru absolvenții claselor a IX-a și a X-a, mate-info

Joi, 07 Iunie 2018
1146
Absolvenții claselor a IX-a și a X-a care sunt tentați de o carieră militară au șansa de a-și schimba liceul și de a intra în armată. Aceștia mai au la dispoziție trei săptămâni pentru a se înscrie și a se transfera la una din clasele care se vor forma din toamnă

la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza". Procedura nu este chiar atât de simplă, iar condițiile pentru a fi admiși au în vedere nu doar selecția din punct de vedere psihologic sau fizic, ci și notele obținute de elevi până acum, la liceu.

Potrivit calendarului de admitere, înscrierile pentru transferul elevilor civili la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" din Constanța se fac până vineri, 29 iunie. Sunt disponibile 30 de locuri în clasa a X-a și 20 de locuri în clasa a XI-a. Înscrierile se realizează la sediul birourilor informare-recrutare din cadrul centrelor militare județene.

Candidații trebuie să aibă media generală cel puțin 8, în clasa a IX-a, pentru cei care trec a X-a, și cel puțin 8, într-a IX-a și a X-a, pentru cei care intră clasa a XI-a. De asemenea, ei trebuie să aibă media cel puțin 7 la disciplinele matematică, informatică, fizică și limba engleză în clasele a IX-a, respectiv a IX-a și a X-a, să aibă nota la purtare cel puțin 9 în clasele a IX-a, respectiv a IX-a și a X-a, să nu fi repetat niciunul dintre anii de studii liceale și să nu fie în situația de corigență.

Unde te poți înscrie

Dosarul de candidat trebuie să conțină copia legalizată a certificatului de naștere, copia cărții de identitate, copia cărții de identitate a părinților sau întreținătorilor și adeverință cu situația școlară pe fiecare an de studii, eliberată de unitatea de învățământ liceal, din care să reiasă profilul sau specializarea la care solicitantul a absolvit clasa a IX-a, respectiv clasa a X-a, media generală de absolvire a claselor a IX-a, respectiv a IX-a și a X-a, mediile la disciplinele matematică, informatică, fizică și limba engleză în clasele a IX-a, respectiv a IX-a și a X-a, precum și nota la purtare în clasele a IX-a, respectiv a IX-a și a X-a.

Candidații care îndeplinesc criteriile de recrutare și sunt declarați "apt" din punct de vedere medical vor susține probele de selecție aptitudinală (teste psihologice și fizice) la centrele zonale de selecție și orientare, în perioada 25 iunie - 10 iulie 2018.

La Constanța, dosarele de înscriere pentru admitere pot fi depuse la Biroul de Informare - Recrutare, situat pe strada Mircea cel Bătrân, lângă Universitatea Maritimă. Testările în vederea selecției vor avea loc la Centrul zonal de selecție și orientare, din cadrul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân".

"Aceleași proceduri de selecție se desfășoară și în celelalte centre zonale de selecție și orientare, din Alba Iulia, Breaza și Câmpulung Moldovenesc", explică reprezentantul Statului Major al Forțelor Navale, colonel Cornel Pavel.

În anul școlar 2018 - 2019, colegiul va funcționa în sălile Școlii de Maiștri și Academiei Navale.

"Pe perioada cât la sediul preluat de la Inspectoratul Școlar Județean, de pe valea portului, se vor face aceste reamenajări, cursurile Colegiului Național Militar «Alexandru Ioan Cuza» Constanța se vor desfășura în sediile pe care le avem deja la dispoziție, la Academia Navală și la Școala de Maiștri Militari. Practic, elevii vor începe anul școlar 2018 - 2019 în aceste locații, unde vor fi și cazați, iar ulterior, după finalizarea reamenajărilor, vor fi mutați în sediul de pe valea portului", a mai adăugat reprezentantul Statului Major al Forțelor Navale. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4 secunde