Indienii fac show la Teatrul "Oleg Danovski"

366
Indienii fac show la Teatrul

Articole de la același autor

Renumitul Festival "Namaste India" ajunge, săptămâna aceasta, și la Constanța. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 iulie, de la ora 19.00, la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski". 


Conceput ca un spectacol de muzică clasică și dans clasic, acesta va fi prezentat de două generații de artiști excepționali. Astfel, pe parcursul desfășurării evenimentului, veți avea ocazia să ascultați o frumoasă îmbinare de instrumente, între clarinet și flaut de bambus, în interpretarea duetului tată-fiu Gopal și Bhaskar Das. 


Ajuns la cea de-a X-a ediție, festivalul va aduce în cea de-a doua parte a serii, Kuchipudi, unul din cele opt stiluri de dans clasic indian, care va fi prezentat pentru prima dată la noi în țară de maestra Vyjayanthi Kashi, însoțită de patru studenți ai școlii de dans "Shambhavi", printre care și fiica ei, Prateeksha Kashi. La ora actuală, ea este una dintre cele mai respectate interprete de dans clasic din India, cu o carieră ce cuprinde un spectru impresionant de domenii - spectacol, coregrafie, pedagogie, actorie, cercetare și organizare de evenimente. 


De-a lungul timpului, creațiile sale au fost prezentate în festivaluri naționale și internaționale din peste 28 de țări. Vyjayanthi este apreciată nu doar pentru înțelegerea ei profundă a artei dansului Kuchipudi, ci și ca actriță de televiziune și teatru, dar și pentru munca ei în calitate de coregraf, profesor și terapeut. 


Avându-și originea în dansurile sacre de templu și bazându-se pe tratatul antic de dramaturgie, Natya Shastra, dansul Kuchipudi ilustrează povestiri mitologice cu ajutorul expresiilor faciale și a gesturilor simbolice ale mâinilor. Acest stil de dans se remarcă prin frumusețea costumelor, grația și energia mișcărilor, precum și prin demonstrații de acrobație și de măiestrie tehnică, cum ar fi interpretarea unor bătăi ritmice cu picioarele așezate pe un platou metalic. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1014 secunde