Încotro clasa pregătitoare: la școală sau la grădiniță?

1120
Încotro clasa pregătitoare: la școală sau la grădiniță? - pregatitoare2-1357582867.jpg
Pentru foarte mulți părinți constănțeni, 2012 va rămâne anul chinului de a fi înscris copilul în prima promoție din România a clasei pregătitoare, procedură ce a dat imense bătăi de cap inclusiv Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Asociația Învățătorilor și Institutorilor din județul Constanța, în parteneriat cu asociația omonimă din județul Ialomița, a aplicat un chestionar în rândul cadrelor didactice și al părinților, atât din mediul urban, cât și rural, implicați în această schimbare profundă pe care școala românească a suferit-o anul trecut.

Mai multe avantaje decât dezavantaje

De la prof. Ecaterina Rupesac, președintele asociației constănțene sus-amintite, am putut afla care au fost concluziile aplicării chestionarului. "Când vorbim despre avantajele introducerii clasei pregătitoare în ciclul primar de învățământ, în primul rând trebuie să ținem cont de faptul că unii dintre copii nu mergeau deloc la grădiniță și ajungeau direct în clasa I. Or, cadrele didactice au ținut să menționeze că prin parcurgerea clasei pregătitoare, nivelul de instruire al copiilor este mult mai ridicat, ei reușind să închege un colectiv de la vârste fragede, pentru următorii cinci ani". Interlocutoarea nu a trecut peste faptul că au existat probleme la momentul aplicării concrete, respectiv al găsirii locațiilor pentru desfășurarea cursurilor. "Ele s-au rezolvat pe parcurs, dar nu în totalitate. Și la această oră există probleme cu toalete necorespunzătoare în școlile care își desfășoară activitatea într-un singur schimb".

Punând, totuși, în balanță avantaje versus dezavantaje, prof. Rupesac declara că înclină… avantajele. Cum ar fi creșterea responsabilității copilului față de propria învățare ori creșterea independenței lui, știut fiind faptul că la grădiniță, spre exemplu, ca să se îmbrace era ajutat de personalul de serviciu.

Din punctul de vedere al părinților, la capitolul dezavantaje, ei precizează ora timpurie de începere a cursurilor, cu "noaptea în cap", dar și programul prea scurt, în absența unei oferte de after school. "În schimb, recunosc că învață mai mult la școală în clasa pregătitoare, decât învățau la grădiniță", a mai declarat același interlocutor.

Bălmăjeli ministeriale

Recent, ministrul Educației Remus Pricopie a acordat un interviu agenției de presă Agerpres, în care răspunde întrebărilor legate în mod special de clasa pregătitoare, dar și despre o altă dilemă a educației românești - locul clasei a IX-a: la gimnaziu sau la liceu.

În opinia sa, întrucât există deja un anumit cadru legal, consideră că prima obligație a Ministerului Educației este să-l respecte. "Cadrul legal spune că un copil care a împlinit vârsta de 6 ani trebuie să fie inclus în învățământul obligatoriu. Cred că acest principiu de a aduce copilul la școală cât mai devreme este corect. Dincolo de acest subiect, vorbim despre o problemă de ordin funcțional: unde îl prinzi pe copil în învățământul obligatoriu? Îl prinzi în cadrul formațiunilor de studiu de la grădiniță sau în cadrul formațiunilor de studiu din ciclul primar? Conform legislației actuale - Legea 1/2011 - trebuie să fie în ciclul primar. Dar ce faci dacă nu ai spații, pentru că, de fapt, aceasta a fost problema și, din punctul meu de vedere, Legea 1/2011 - nu doar în această componentă, ci în multe alte componente - s-a grăbit să reglementeze fără să își ia măsurile de precauție, că acele măsuri sunt și fezabile într-un an, doi sau trei.

În momentul de față, noi, la Ministerul Educației, nu facem decât să încercăm să dăm coerență acestor măsuri și în cazul în care Legea educației va fi schimbată evident că vom acționa după cum va decide Legislativul. Eu cred în ceea ce privește clasa pregătitoare că trebuie să fim mai flexibili, în sensul că, dacă nu ai spațiu și dacă nu ai cadre didactice pentru a organiza această clasă pregătitoare, fizic, vorbim de spațiu, nu o faci la școală și o lași la grădiniță. Da, dar legea acum te obligă ca din punct de vedere metodologic toți copiii să parcurgă același tip de formare, de pregătire, după aceleași standarde".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3632 secunde