Săptămâna aceasta

Începe Festivalul "Zile și Nopți de Literatură"

414
Începe Festivalul

Articole de la același autor

În perioada 12 – 16 iunie, la Neptun și Mangalia se va desfășura Festivalului Internațional "Zile și Nopți de Literatură", eveniment ajuns la cea de-a opta ediție.
Festivalul se desfășoară pe două coordonate - colocvii și lectură. Sesiunile de colocvii vor avea loc la Mangalia, în timp ce lecturile se vor desfășura la Neptun.
Tema colocviilor este "Literatura și politicul cât respectăm,cât criticăm", pornind de la ideea că scriitorul, prin criticile sale, sta-bilește nivelul moral al societății, mai ales în literatura politică.
Ultima zi a festivalului este dedicată ceremoniei de decernare a premiilor. Tradiționalul premiu "Ovidius", în valoare de 10.000 euro, va fi acordat de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național unei personalități literare, iar Premiul Festivalului, în valoare de 5.000 euro, va fi acordat unui scriitor aflat la început de drum, de către Primăria Municipiului Man-galia.
De asemenea, vor fi acordate și trei premii pentru contribuție deosebită în răspândirea și promovarea literaturii române prin intermediul traducerilor, acordate de Institutul Cultural Român și Premiul pentru o apariție editorială importantă, acordat de ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Cultural, Theodor Paleologu.
Vor participa la festival: Kiril Kovaldji, Vladimir Sorokin (Rusia), Krzysztof Varga, Szymon Wcisto, Janusz Drzewucki (Polonia), Lucija Stupica, Ale¹, Debeljak, Marko Sosiè (Slovenia), Aleksandar Sajin (Danemarca), Yasuhiro Yotsumoto (Japonia), Rui Zink (Portugalia), Omar Lara (Chile), Brigitte Freund (Germania), Myriam Diocaretz, Philip Meersman (Belgia), Mariana Dan, Enes Halilovic (Serbia), Sean Cotter, Joey Goebel, Dumitru Radu Popa, Sharon Mesmer, Eva Hoffman (SUA), Péter Esterházy, Anamaria Pop (Ungaria), Arnau Pons (Spania), Dinu Flămând, Ioana Crăciunescu (Franța), Leo Butnaru (Republica Moldova), Nicolae Stoie, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheor-ghe, Andrei Bodiu, Alexandru Vlad, Călin Vlasie, Ion Mureșan, Radu Voinescu, Traian T. Coșovei, Augustin Frățilă, Florina Ilis, Ioana Ieronim, Filip Florian, Florin Toma, Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Szilágyi István, Florin Bican, Denisa Comănescu, Nicolae Prelipceanu, Nicolae Manolescu, Angelo Mitchievici, Nicolae Rotund, Varujan Vos-ganian, Gabriel Chifu, Dan Cris-tea, Horia Gârbea, Irina Horea, Magda Groza (România).
Festivalul este organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, Primăria Municipiului Mangalia, Institutul Cultural Român și Ministerul Afa-cerilor Externe (Departamentul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni). Parteneri ai eve-nimentului sunt Institutul Cultural Polonez, Editura Curtea Veche, Editura Paralela 45, Directoratul General al Cărții și Bibliotecilor din cadrul Ministerului Culturii din Portugalia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8991 secunde