În sfârşit! Firma care a câştigat licitaţia s-ar putea apuca de reabilitarea Muzeului de Istorie

1383
În sfârşit! Firma care a câştigat licitaţia s-ar putea apuca de reabilitarea Muzeului de Istorie - fondmuzeuldeistoriesiarheologie-1607532703.jpg

Articole de la același autor

Zilele trecute, anunţam că Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) are un nou director interimar, în persoana lui Aurel Mototolea, șeful secției Expoziții și muzee în teritoriu. El l-a înlocuit pe fostul manager, Sorin Colesniuc, care a ocupat această funcţie timp de trei ani. Interimatul va dura 120 de zile, după care va fi organizat concursul pentru ocuparea funcţiei amintite.

În următoarele patru luni, cât va dura interimatul, noul manager are datoria de a duce mai departe proiectele derulate de fosta conducere şi să vegheze la bunul mers al acestora. Pentru a evita îmbolnăvirea cu noul coronavirus, o parte dintre angajaţi lucrează de la domiciliu, iar o parte la muzeu, şi se face în aşa fel încât să fie asigurat un flux permanent de angajaţi şi activităţi.

„Avem mai multe proiecte ale instituţiei, unele în curs de implementare, altele în curs de finalizare şi trebuie să le continuăm. De exemplu, la Capidava trebuie făcută recepţia lucrărilor, urmând ca imediat după aceea să ne fie dată în administrare cetatea. Aşa că, va trebui să facem un plan pe viitor, să găsim o cale de a repune în circuitul turistic cetatea. Apoi, avem proiectul Carsium, de reabilitare şi punere în valoare a cetăţii. Am terminat deja cercetarea şi predăm avizele, pentru a se merge mai departe cu proiectele tehnice. Foarte important este proiectul de reabilitare al sediului muzeului. În acest sens, săptămâna viitoare vom avea o discuţie cu firma care a câştigat licitaţia, pentru a vedea cum se va începe, efectiv, proiectul. În primul rând, trebuie să ştim ce facem cu personalul, cu patrimoniul. Aici este o situaţie delicată, mai ales şi pentru că trebuie găsită soluţia optimă pentru a nu deteriora patrimoniul, de a-l muta în condiţii de siguranţă. Mai întâi, aşteptăm să vorbim cu ei, să vedem dacă vor ţine cont de sugestiile noastre şi după aceea vom afla cum vor să demareze activitatea de renovare, pentru a pune la punct strategia. Totodată, există posibilitatea de a muta patrimoniul în interiorul instituţiei, dar, în funcţie de ce decid ei, este posibil să-l scoatem şi atunci ne confruntăm cu o altă situaţie”, a declarat directorul, pentru „Cuget Liber”.

Pe lista proiectelor importante pentru MINAC se află şi reabilitarea Edificiului Roman cu Mozaic, unde s-au făcut deja măsurători, şi, în acelaşi timp, au fost demarate procedurile şi pentru a începe renovarea la mormântul pictat. În ceea ce priveşte mormântul pictat Hypogeu, aici va fi făcută o cercetare la faţa locului, de jur împrejur. Apoi, se are în vedere amplasarea unei construcţii de protecţie, care va conţine aparatură pentru păstrarea microclimatului, dar şi pentru posibilitatea de proiecţie a imaginii din mormânt, pe un ecran mare, pe partea superioară a construcţiei. În acest fel, toată lumea care vrea să intre acolo va putea admira, prin intermediul acelui ecran, imaginile pictate din interior. Precizăm că mormântul lui Hypogeu datează din anul 330, când a funcţionat ca şi cavou de familie. Acesta a fost descoperit în anul 1988, neatins, atunci când au fost construite blocurile din zonă. Printr-o minune, efectiv, totul a rămas intact. Potrivit arheologului Constantin Chera, mormântul a aparţinut unei familii înstărite, pentru că nimeni nu îşi permitea un astfel de cavou, cu picturi murale atât de frumoase şi bine realizate. Ceea ce îi conferă, însă, acestui lăcaş o valoare cu totul deosebită este realizarea artistică a interiorului. Ca urmare, peste tencuiala care acoperă în totalitate materialul de construcţie, a fost pictată în tehnica a seco, o amplă suită de reprezentări antropomorfe, zoomorfe şi fitomorfe. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9095 secunde