In Memoriam Ionel Mătăsăreanu / "Mulți fac tablouri în serie ca să-și hrănească iubitele"

Sâmbătă, 10 Ianuarie 2015
1342
O veste tragică a îndurerat, încă de la primele ore ale dimineții de sâmbătă, 10 ianuarie, lumea artistică din Constanța. Pictorul Ionel Mătăsăreanu, un maestru al culorilor, avea să fie găsit, fără suflare, în locuința sa.  Undeva pe lângă Cazino, Ionel Mătăsăreanu privea în fiecare dimineață răsăritul. Zeci de ani a pictat marea, căreia îi găsea mereu alte nuanțe, alte puteri, alte argumente. Acum, va picta alături de îngeri...


In Memoriam Ionel Mătăsăreanu


Cuget Liber, 2010


"Artiștii buni dau totul artei lor și, în consecință, sunt perfect neinteresați de ei înșiși", scria Oscar Wilde, în "Portretul lui Dorian Gray". Pentru Ionel Mătăsăreanu, faptele fără repercusiuni în artă și nemurire n-au contat atât de mult încât să-i distragă atenția de la culorile sale, cărora le oferă libertatea de a se combina singure. Atelierul său - locul în care locuiește - este universul din care se nasc realitățile pe șevalet. Este cetățean de onoare al Constanței, desemnat "fenomen social" pentru că a reușit să iasă din tiparele artistice, impunându-se prin originalitate. Lucrări semnate Mătăsăreanu se regăsesc pe pereți de președinți, ambasadori, politicieni și mulți oameni simpli; pictorul nu-și dozează voluptatea creației pe comanditar. Culorile create de Ionel Mătăsăreanu au o strălucire electrică, aproape bizară, pe care nici măcar autorul nu și-o poate explica, precum ne mărturisește.




 "Culoarea e un mister, un inconnu. Se face cunoscută, dar devine necunoscută pentru că știe să se ascundă. Nu există o știință exactă a culorii. În tot ce există în jurul nostru există culoare. Chiar și în griuri". "Ați descifrat acest mister?" îl întreb. "Nu-mi stă bine să zic", răs-punde, zâmbind, pictorul. "În culoare sunt multe secrete. Culoarea e un atribut fundamental al lumii, o însușire generală a tuturor lucrurilor. Există șapte contraste: contrastul culorii în sine, contrastul clasic lumină-umbră sau clar obscur, contrastul rece-cald, contrastul de complementaritate, contrastul simultan, contrastul cantitativ, contrastul calitativ. Șapte contraste, șapte minuni ale lumii, șapte zile în care Dumnezeu a creat lumea. Cifra sfântă". 


Elevul lui Ciucurencu Cântă la vioară cu aceeași plăcere cu care pictează. E vioara de suflet, pe care a cumpărat-o demult, de când era la liceu. Povestește că a cântat cu ea chiar la un vernisaj de-al lui Ion Nicodim. "Dacă mă roagă Tomescu (deținătorul viorii Stradivarius Elder-Voicu, n.r.) să fac schimb cu el nu vreau. Nici cu împru-mut nu i-o dau! Vioara lui parc-ar fi centrul pământului! Dar sunt viori și mai bune decât a lui. Cânt mereu la vioară. Acum trebuie să-i iau corzi. Dar fac eu rost". "Eu sunt pictor, nu violonist!", precizează plasticianul. Ionel Mătăsăreanu se hrănește din puterea creației încă de la 3-4 ani. S-a născut la Oravița, unde era considerat un copil minune, și a absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București. Baptist fiind, a fost persecutat în timpul studiilor. "La facultate, unii îmi ziceau «Piei, Satano!». Dar au tăcut, și acum sunt toți creștini. Au devenit toți sfinți, că s-au schimbat vremurile". A studiat cu Alexandru Ciucu-rencu și Corneliu Baba. "Ciucuren-cu mă invita acasă la el, iar nevasta lui îmi dădea să mănânc. Când trecea pe la mine, pe la șevalet, îmi spunea: «Ție n-am ce să-ți reproșez, tu ai ceva înnăscut». Era puțin gelos că merg la Baba, care mă chema la el în atelier. Unii îi ziceau că-i fur secretele, dar el spunea că secretele nu se fură. Și el cânta la vioară. Dacă n-aș cânta la vioară n-aș putea picta. Aș fi vrut să-i zic asta lui Baba". N-a fost căsătorit niciodată, dar nu-i pare rău. Povestește că a avut chiar o cerere în căsătorie de la Ela, cea care l-a iubit mult, dar pe care a refuzat-o: "I-am zis că eu trebuie să pictez. Las, nu las ceva în urmă, eu mi-am făcut datoria". Tot în facultate, a ajuns la spital cu probleme ale duodenului. Internat fiind, făcea crochiuri după pacienți. După ce a fost operat, medicii l-au întrebat cu ce se hrănește de are intestinele atât de curate. "Cu mămăligă și cafea pe Lipscani", le-a răspuns, atunci, tânărul Ionel. "Pe Labiș nu l-am putut salva, dar pe tine da", i-au răspuns, atunci, medicii. După facultate, a fost repartizat la Constanța, unde a predat desenul în câteva școli. A ieșit, însă, din învățământ, în urma unui incident nefericit. 


Pictorul ne-a evocat și momentul în care a fost invitat să picteze pentru un fost președinte al Italiei, din partea căruia a primit cadou o pereche de pantaloni pe care îi poartă cu multă plăcere: "Sunt foarte rezistenți, îi am toată viața", ne asigură pictorul. "Am stat acasă la vila președintelui, și mi-au spus chiar «rămâi la noi, Giovanni!»". Dar pictorul s-a întors acasă. În țara în care s-a născut el și Eminescu, a cărui operă îi place atât de tare, încât a învățat "Luceafărul" pe de rost. "Dacă Eminescu trăia, acum era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei", sună una din-tre certitudinile lui Ionel Mătăsăreanu. 


"Oamenii sunt opera de artă adevărată" Mama sa cunoștea bine Biblia, și el, la rândul său, știe să aprecieze cuvintele sfinte. "«Ce folos îi aduce averea celui fără minte? Căci nu poate cumpăra cu ea înțelepciunea». Asta-i foarte tare. Nu-i tare? Sau: «Cum își va ține tânărul dreaptă cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău» Nu-i tare? «Averea adunată fără trudă se va împuțina. Dar ce se strânge încetul cu încetul va crește». Asta iar e foarte tare, nu?". Într-adevăr, e tare. "Când urmez învățăturile din Biblie mă bucur de parcă aș avea toate comorile din lume", mărturisește pictorul, cu zâmbetul celor care au găsit calea. Ionel Mătăsăreanu asigură că e sănătos tun - are tensiunea 12 cu 7. "Mi-a dat Dumnezeu sănătate și pace în suflet. M-a făcut mama sănătos și la pungă puțin gros" . Îi place să bea vinul cu pâine și cozonac, să se plimbe pe faleză, să se relaxeze la Vraja Mării sau la On Plonge. Cei mai mari pictori români i se par Andreescu, Grigorescu, Pallady, Eustațiu Stoenescu, Luchian, Petrașcu, Satmary, Ciucurencu, Corneliu Baba. 


"Îmi place și Tonitza, dar prea-l laudă ăștia, prea-l ridică-n slăvi". Despre "unii pictori plecați pe-afară" crede că "s-au pervertit de diverse curente" și că s-au pliat pe elucubrațiuni abstracționiste". "Mulți fac tablouri în serie ca să-și hrănească iubitele. Dar uite că nu se mai vând. Unii artiști s-au îmbolnăvit de boala mândriei. Oamenii sunt opera de artă adevărată". A fost prieten cu celebra mezzo-soprană Elena Cernei, pe care o desena în timpul spectacolelor. De la ea are perdelele de la geamuri. I-a cumpărat culori și i-a dedicat ultimul spectacol "Carmen" pe care l-a avut la Constanța. Ne arată și o fotografie cu artista înmânându-i Papei un Crist desenat de el. "Ioane, dacă mă mărit cu tine mor de foame", își amintește pictorul că i-ar fi spus mezzo-soprana. 


Ionel Mătăsăreanu își vizualizează lucrările înainte de a le materializa: "Când dorm, pictez în somn". Mai mult decât atât, "ajutoa-rele" sale îi combină culorile: "Noi acum stăm de vorbă, dar paleta mea lucrează singură. În timp ce stau de vorbă cu cineva, vin niște îngeri necunoscuți pe razele solare, pătrund în atelier și combină culorile. Iar Ionel Mătăsăreanu le ia de-a gata. Chiar dacă e o metaforă angelică, e un mare adevăr". Pe care ni-l revelă, nemeritat, cu același zâmbet de mai devreme.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2934 secunde