În județul Constanța, doar jumătate dintre sindicaliști și-au dat acordul pentru greva de avertisment din învățământ

326
În județul Constanța, doar jumătate dintre sindicaliști și-au dat acordul pentru greva de avertisment din învățământ - grevajpeg-1642584391.jpg
La această oră, în câteva unități de învățământ din Constanța profesorii au intrat în grevă de avertisment, în sensul că sunt prezenți în clase, dar nu predau, în intervalul orar 11-13.

Personalul nedidactic auxiliar nu își va desfășura activitatea timp de două ore, dar va rămâne la locul de muncă.

La finalul referendumului, încheiat pe 14 ianuarie, din cei 5.500 de membri de sindicat constănțeni, 53% își exprimaseră intenția de a participa la această grevă.

Așa după cum au informat FSLI și Federația „Spiru Haret” prin intermediul unui comunicat, protestul este justificat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație și de a adopta măsuri concrete pentru mai multe puncte pe care le-au solicitat în ultima lună.

Și anume: acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic); alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017; acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017; plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă; suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5888 secunde