În atenția elevilor de clasa a VII-a! Sprijin educațional oferit de Universitatea București

616
În atenția elevilor de clasa a VII-a! Sprijin educațional oferit de Universitatea București - inscrieriubseedsprijinelevidefav-1625212006.jpg
Până cel târziu luni, 5 iulie 2021, Universitatea din București primește înscrieri la programul care va susține, prin diverse activități educaționale, cursuri de mentorat sau sprijin material pentru 60 de elevi de clasa a VII-a cu medii peste 7 și maximum 30 de absențe.

Mai mult, în funcție de performanțele și aptitudinile lor, 30 dintre acești elevi vor beneficia, în plus, de mentorat și sprijin material și/sau financiar.

Este vorba despre programul UB SEED | Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați lansat prin Fundația „Virtute et Sapientia”. Acest program de mentorat va fi susținut de către studenți ai UB, selectați și formați în acest sens.

Dedicat elevilor de clasa a VII-a, programul UB SEED își propune să susțină prin activități educaționale și de formare, cursuri de mentorat și sprijin material, elevi proveniți din familii cu venituri mici aflate în medii defavorizate, care întâmpină dificultăți în dezvoltarea educațională din cauza lipsurilor materiale și financiare.

Pentru a fi selectați în program, precum și pentru a beneficia în continuare de acesta, elevii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

 

1. Să aibă media de minim 7 pe întreg anul de studiu și de minim 8 la disciplina pe care își doresc să o aprofundeze;

 

2. Să aibă maximum 30 de absențe nemotivate/an școlar și să fi finalizat toți anii școlari fără corigențe;

 

3. Să facă dovada rezultatelor școlare prin raportarea notelor obținute la finalul fiecărui semestru;

 

4. Să facă parte din familii dezavantajate care nu au realizat în cele trei luni de dinaintea depunerii candidaturii un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

 

Elevii își pot depune aplicația online, pe site-ul programului. Înscrierile în programul UB SEED | Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați sunt deschise până cel târziu luni, 5 iulie 2021, urmând ca rezultatele preliminare să fie afișate joi, 22 iulie 2021. Ulterior, în perioada 23 iulie – 6 august 2021, elevii selectați vor trebui să facă dovada eligibilității de participare în program, prin transmiterea dosarelor complete către Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București.

 

În mod aplicat, activitățile din program vor debuta cu data de 1 septembrie 2021, iar sprijinul acordat celor 60 de elevi va consta în participarea acestora la cursuri online și activități specifice susținute de cadre didactice ale Universității din București și care sunt menite să ofere contexte adecvate de formare și dezvoltare pentru elevii înscriși în program.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5026 secunde