ICR Madrid organizează o librărie temporară în limba română, pe durata Târgului internațional de carte LIBER

477
ICR Madrid organizează o librărie temporară în limba română, pe durata Târgului internațional de carte LIBER - librarybooks-1316637536.jpg

Articole recomandate

În cadrul evenimentelor prilejuite de prezența României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte LIBER de la Madrid, Institutul Cultural Român va găzdui, în perioada 1- 7 octombrie 2011, o librărie temporară, cu vânzare de cărți în limba română, informează instituția.

Iubitorii de literatură română au la dispoziție peste 150 de titluri din literatura contemporană și clasică, din cărți pentru copii, dicționare, ghiduri turistice, dar și autori români traduși în limba spaniolă. Lista cărților ce vor fi puse în vânzare va fi disponibilă pe site-ul ICR: http://www.icr.ro/madrid/, iar librăria va fi deschisă publicului între orele 11:00 - 20:00, la sediul ICR Madrid, din Marques de Urquijo.

Promovarea literaturii române este una dintre principalele direcții strategice ale ICR Madrid în acest an, declarat "Anul literaturii române în Spania". Prezența României ca țară invitată a Târgului de carte LIBER din Madrid va fi un prilej de lărgire a orizontului de receptare a culturii și literaturii române în spațiul iberic, informează Agerpres.ro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3729 secunde