Icoane de mare valoare, la Muzeul de Artă Populară

308
Icoane de mare valoare,  la Muzeul de Artă Populară - icoana1-1529073536.jpg

Articole de la același autor

Muzeul de Artă Populară din Constanța adăpostește o mulțime de icoane superbe care merită admirate.

Spre exemplu, în expoziția permanentă se află două icoane care ilustrează momentul în care Iisus Hristos este prohodit și pregătit pentru punerea în mormânt după coborârea Sa de pe cruce. În ambele icoane, realizate în secolul al XIX-lea, una în centrul de iconari de la Gherla, iar cealaltă, la Șcheii Brașovului, Iisus apare așezat pe un lințoliu, în partea de jos a compoziției, vegheat de mama Sa îndurerată, Fecioara Maria, alături de care se află alți participanți.

Potrivit directorului instituției, Maria Magiru, în icoana de la Gherla, de mici dimensiuni și realizată în culori sobre, scena plângerii lui Iisus este redată pe verticală, alături de Maica Domnului aflându-se doar patru apostoli, doi de-a dreapta și doi de-a stânga. În spatele Precistei se află Crucea pe care a fost răstignit Hristos.

Spre deosebire de aceasta, icoana de la Șcheii Brașovului este de mari dimensiuni, pictată în culori mai vii, iar compoziția picturală se desfășoară pe orizontală.

"Pe palmele lui Iisus apar semnele lăsate de piroane, iar Maica Domnului îndurerată apare cu brațele deschise și înconjurată de apostoli, femei mironosițe și îngeri. Crucea se află și ea prezentă, fiind axul median care pare să unească cerul cu pământul, firea dumnezeiască a lui Iisus și firea sa umană, aflat «în mormânt cu trupul și în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul»", a explicat Maria Magiru. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Februarie 2018
Stire din Cultură-Educație : Ce trebuie să facem de Dragobete
Pagina a fost generata in 0.8412 secunde