Icoana Maica Domnului "Pantanassa" se află la biserica "Sf. Nicolae"

886
Icoana Maica Domnului

Articole de la același autor

Mâine, 1 august, la ora 17.00, la biserica "Sf. Nicolae" din Constanța (strada Răzoare, nr. 68) va fi adusă spre cinstire, de la mănăstirea "Sfinții Români" din apropierea localității Galeșu, o copie a icoanei Maica Domnului "Pantanassa", Izbăvitoare de cancer și vindecătoare de boli. Aceasta va rămâne până pe 3 august la biserica "Sf. Nicolae", unde credincioșii se pot închina și aduce jertfă de laudă Maicii Domnului.


În fiecare zi, de la ora 18.00, va fi oficiată Taina Sf. Maslu și vor fi rostite rugăciuni de sănătate.


Icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu "Pantanassa" ("Împărăteasa tuturor") este pictată pe lemn în secolul al XVII-lea și adusă de la Nea Skiti la mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, Grecia. Sunt cunoscute multe vindecări ale celor bolnavi de cancer, care s-au rugat cu credință în fața acestei icoane.


Icoana Maica Domnului "Pantanassa" are diferite zile de cinstire: pe 15 octombrie este sărbătorită la mănăstirea Vatoped, pe 11 septembrie - la metocul "Sfântul Nicolae" din Porto Lagos, iar pe 18 august - în Rusia.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5713 secunde