La Universitățile "Ovidius" și "Andrei Șaguna"

Iată cele mai slabe programe de studii

617
Ministerul Educației a anunțat rezultatele ierarhizării programelor de studii oferite de universitățile acreditate din România, top realizat pentru prima oară de un organism internațional, același care a clasificat și universitățile: Asociația Universităților Europene. Aceste rezultate sunt valabile pentru anul universitar 2011-2012.
Dacă în cazul clasificării universităților, indicele cel mai important luat în calcul a fost cercetarea științifică, la ierarhizarea programelor de studii, a contat în mod prioritar predarea și învățarea, precum și cercetarea științifică, dar cu diferite ponderi, în funcție de programul de studii, precum și serviciile oferite de universitate.
Și dacă duminică, 2 octombrie, la conferința de presă, rectorul Victor Ciupină dădea asigurări că pe domenii de studiu Universitatea "Ovidius" se situează la nivel de excelență, iată că, din păcate, nu prea este așa. Fiecare program de studiu a fost cotat de la A până la E și am avut surpriza să constatăm că doar domeniul medicină dentară se situează la categoria "cele mai performante programe de studii".
În schimb, la ultima categorie, respectiv "cele mai slabe programe de studii", se situează: științe ale mediului, inginerie electronică și telecomunicații, inginerie autospațială, autovehicule și transporturi, inginerie electrică și energetică, inginerie mecanică, ingineria mediului, sociologie și management.
În aceeași categorie E a celor mai slabe programe de studii, am găsit și numeroase domenii ale Universității "Andrei Șaguna" din Constanța. Acestea sunt: drept, inginerie industrială, științe administrative, științe ale comunicării, sociologie, contabilitate, management, psihologie.
Demn de reținut este faptul că evaluarea în scopul clasificării universităților și ierarhizării programelor de studii se realizează pe baza unora dintre următoarele criterii: a) predarea și învățarea b) cercetarea științifică c) relația universității cu mediul extern d) capacitatea instituțională.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 04 Octombrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Ovidius Next Top Model
Pagina a fost generata in 0.1966 secunde