Iată care sunt noii directori și adjuncți interimari numiți pe funcții de IȘJ Constanța

10853
Din cele 189 de funcții de director interimar rămase vacante în județul Constanța, ca urmare a expirării numirii în baza concursului din 2017 sau a detașării, în noul an școlar 2021-2022 au fost reconfirmați pe funcție 156 de directori, ca urmare a performanțelor manageriale dovedite inclusiv în anul școlar 2020-2021. Pe același principiu, al performanței, au fost reconfirmați și 58 de directori adjuncți din cei 77 deveniți... vacanți.

De la 1 septembrie, o parte din unitățile de învățământ constănțene vor avea conduceri noi, toate mandatele fiind valabile până în luna ianuarie 2022, când vor prelua funcțiile câștigătorii concursului ce urmează a fi organizat chiar din primele zile ale semestrului I.

După cum scriam luni, prof. Floriana Petre și-a respectat promisiunea și a transmis lista cadrelor didactice detașate în interesul învățământului în funcția de director/director adjunct din învățământul preuniversitar de stat din județul Constanța, numiți în ședințele consiliilor de administrație ale Inspectoratului Școlar Județean Constanța din 13, respectiv 23 august 2021.



Mulți foști directori s-au pensionat

Consultând lista, am putut observa directori noi la grădinițele „Tic Pitic” (prof. Ana Cristina Ștefan – director, post eliberat prin pensionare), „Azur” (prof. Paulica Acasandrei – director, post eliberat prin pensionare), „Căsuța de turtă dulce” (prof. Irina Donciu-Gorpin), Școala gimnazială „Dan Spătaru” Aliman (director prof. Mariana Popescu), Școala gimnazială nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hașdeu” (prof. Feridan Temur - director adjunct), Școala Castelu (prof. Anamaria Marin - director și Mihaela Mircea – director adjunct), Școala gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (prof. Cristina Izabela Belu - director), Școala gimnazială nr. 43 „Ferdinand” (prof. Ionuț Răgușilă - director și prof. Mihaela Luiza Udrea - director adjunct), Școala gimnazială „Gala Galaction” Mangalia (directorul s-a pensionat, iar directorul adjunct Viorica Gherghinoiu i-a luat locul, fiind numit un nou adjunct în persoana prof. Cătălin Petrișor David), Școala gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (prof. Veronica-Diana Hagi - director adjunct), Școala gimnazială „I.L. Caragiale” (prof. Ana-Maria Rădău Bulai - director), Școala gimnazială „Ioan Atanasiu” Lipnița (prof. Maria Andreea Roxana Scarlat - director), Școala nr. 1 Ion Corvin (prof. Niculae Vlad – director), Școala gimnazială „Lucian Grigorescu” Medgidia (prof. Simona Dănilă – director și prof. Florentina Deli-Iorga – director adjunct), Școala „Mihail Sadoveanu” Medgidia (prof. Ana Maria Apaz – director), Școala gimnazială Mircea Vodă (prof. Tatiana Elena Lazăr - director adjunct), Școala gimnazială „Nichita Stănescu” Mereni (prof. Aitul Ismail – director), Școala gimnazială nr. 1 Mangalia (prof. Ion Bălănoiu - director adjunct), Școala gimnazială nr. 14 (prof. Laura Nicoleta Udroiu – director), Școala gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” (prof. Cristina Trancă - director), Școala gimnazială nr. 1 Saligny (prof. Cristian Marin – director), Școala gimnazială „Tudor Arghezi” Năvodari (prof. Violeta Bodolică – director și prof. Ionel Dedu adjunct), Școala gimnazială Ciocârlia (prof. Mihaela Emilia Dan - director), Școala gimnazială nr. 1 Peștera (prof. Marius-Liviu Petre - director), Școala gimnazială Siliștea (prof. Mădălin Coteș - director), la Colegiul Economic Mangalia a fost repusă în funcția de director prof. Raluca Simona Ciobănel, schimbată în ianuarie, și numită adjunct prof. Roxana Curcan, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” - fostul director Stelian Marinescu s-a pensionat, iar directorul adjunct Bianca Virginia Ibadula i-a luat locul, adjunct fiind numită prof. Elena Hanu, la Liceul de Electrotehnică și Telecomunicații – fostul adjunct prof. Mihai Coiciu a fost numit director, Liceul Teoretic Băneasa (prof. Ioana Isabela Iscruleasa – director), Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova (prof. Elena Ionela Manea - director), la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu s-au schimbat între ei directorii, prof. Mihaela Scupra devenind adjunct, iar prof. Claudiu Revnic Bold – director, la Liceul Tehnologic „Radu Prișcu” Dobromir (prof. Georgiana Frățilă – director).
La Clubul Sportiv Școlar nr. 1 nu s-a găsit director, dar funcția de director adjunct a fost preluată de prof. Gheorghe Mircioiu.
La Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Constanța probabil urmează să fie numit un alt adjunct, întrucât prof. Mihai Stere presupunem că nu va putea îndeplini și funcția de inspector pentru managementul resurselor umane. 



Marea provocare a candidaților la funcția de director
Și pentru că am vorbit despre viitorul concurs, iată principalele repere calendaristice ce vizează potențialii candidați:


·        15 – 26 septembrie: depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicată;

·        30 septembrie: afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor;

·        1 octombrie: Depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică;

·        4 – 6 octombrie: Remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere;

·        7 octombrie: afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor;

·        8 octombrie: stabilirea centrelor speciale de desfășurare a probei scrise;

·        13 octombrie: repartizarea candidaților pe centre

·        15 octombrie: desfășurarea probei scrise, afișarea rezultatelor la proba scrisă;

·        15 – 17 octombrie: depunerea contestațiilor la proba scrisă;

·        20 octombrie: afișarea rezultatelor finale la proba scrisă;

·        21 – 27 octombrie: înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare;

·        12 noiembrie: publicarea graficului de desfășurare a interviurilor;

·        15 noiembrie – 8 decembrie: desfășurarea probei de interviu;

·        16 noiembrie – 10 decembrie: depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu;

·        13 decembrie: Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ;

·        17 decembrie: validarea rezultatelor finale;

·        20 – 22 decembrie: emiterea deciziilor de numire începând cu 10 ianuarie 2022.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7215 secunde