Ghid pentrul noul an școlar, în contextul pandemiei de COVID

Marţi, 01 Septembrie 2020, 17:17
152
Pauzele dintre ore la școlile în care cursurile se vor desfășura după primele două scenarii vor fi de 5 minute numai pentru schimbarea claselor de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute, prevede Ghidul pentru învățământul gimnazial și liceal, potrivit Agerpres.ro.


Potrivit documentului, în intervalul de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier (zona deservită de o toaletă), va avea o pauză de 10-15 minute.


"Pauzele dintre ore vor fi de cinci minute, numai pentru schimbarea claselor, de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute. În acest interval de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier (zona deservită de o toaletă) va avea o pauză de 10-15 minute. Pauzele vor fi organizate astfel încât să nu se intersecteze elevii de la clase diferite și folosirea toaletelor să fie făcută în condiții de distanțare. Pentru elevii care nu merg la toaletă, în aceste pauze individualizate pentru fiecare clasă, cadrul didactic va organiza activități recreative în clasă sau, dacă este posibil, fără intersectarea cu alte clase, în aer liber, activități care să includă mișcare", se arată în ghid.


Totodată, personalul didactic și nedidactic va supraveghea circulația elevilor și a cadrelor didactice pentru respectarea distanțării fizice și a tuturor măsurilor, astfel încât să nu existe apropiere între elevi din clase diferite, respectiv cadre didactice și elevi în afara sălilor de clasă.


În pauzele comune, de 5 minute, este permisă numai circulația profesorilor pe holuri, de la o clasă la alta, iar elevii rămân în sălile proprii de clasă.


În cazul folosirii unor cabinete sau laboratoare, pauzele comune de 5 minute sunt destinate dezinfectării acestora pentru noile clase/grupe care le vor folosi.


"Deplasarea elevilor către și dinspre aceste săli se face la începutul și la sfârșitul orelor de 55 de minute, însoțiți de către cadrul didactic", mai prevede ghidul.


Se propune realizarea unui orar organizat "modular", care ar avea avantaje în cazul celor trei scenarii.


"În cazul tuturor celor 3 scenarii, organizarea modulară a orarului prezintă avantaje evidente: reducerea riscurilor asociate apropierii fizice în cazul scenariului 1 și scenariului 2 (profesorii vin în contact cu mai puține clase într-o perioadă de timp); reducerea efortului elevilor în cazul tuturor scenariilor, prin scăderea numărului de discipline care necesită concentrarea lor și efectuarea de teme pentru acasă într-un interval de timp; flexibilizarea orarului în scenariul 3, prin reducerea numărului de profesori (2 sau 3) cu care o clasă lucrează într-o săptămână și reducerea numărului de clase cu care un profesor lucrează într-o săptămână", prevede ghidul.


În situații justificate de risc pentru elevi sau alte persoane care locuiesc împreună cu aceștia, părinții pot stabili împreună cu reprezentanții unității de învățământ aplicarea unor scenarii alternative pentru copiii proprii, în perioade determinate de timp.


"În funcție de resursele disponibile, va fi încurajată utilizarea formei electronice a manualelor și a materialelor auxiliare și se va reduce la minimum transmiterea de materiale în format fizic între elevi și cadrele didactice", se mai arată în document.


Totodată, pentru reducerea contactului "inutil" între elevi, îndeosebi în orașele mari, cu număr maxim de elevi la clasă, este recomandabilă împărțirea claselor în jumătăți fixe, fără posibilități de 'transfer'. Astfel, în loc de clasele a IX-a A și a IX-a B, vor exista clasele 9A1, 9A2, 9B1, 9B2...


Pagina a fost generata in 0.2279 secunde