Genii la American Corner

496
1
Pentru elevii interesați de domeniul matematicii, pe parcursul a două zile, American Corner, din cadrul Universității "Ovidius", propune o temă pe specificul acesteia intitulată "John Nash: Zero Tollerance to Errors - Brilliant Mathematician Fighting with His Own Brain". Moderatorul acestei acțiuni este Alina Gălbează (Buzarna), doctorand în cadrul acestei universități.

Mâine, de la ora 14.30, vor participa elevii clasei a XI-a D, alături de prof. Viorica Frecuș, de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", iar miercuri, 30 noiembrie, de la ora 11.45, se vor ală-tura elevi de la Liceul Teoretic "Ovidius", împreună cu prof. Valerica Vișan.

Cine este John Forbes Nash jr.

Moderatorul va deschide acțiunea cu prezentarea biografiei acestui geniu al matematicii, John Forbes Nash jr., matematician american, care lucrează în teoria jocului, geometria diferențială și ecuații diferențiale parțiale, dar și ca cercetător matematician senior la Princeton University.

Laureat al Premiului Nobel pentru Economie (1994), Nash este de asemenea subiectul principal în filmul de la Hollywood, "A beautiful mind" ("O minte sclipitoare"), care a fost nomi-nalizat pentru opt Premii Oscar, din care a câștigat patru, bazat pe biografia aceluiași mare om, geniului său matematic și luptei sale cu schizofrenia.

Supranumit "Phantom of the fine hall" de către studenții săi de la Princeton, unde predă matematica, John Nash a dus o luptă continuă cu necruțătoarea boală care pusese stăpânire pe viața sa, urmând timp de nouă ani o terapie de șoc foarte strictă. John Nash este cunoscut în întreaga lume pentru lucrarea sa de 30 de pagini, scrisă pe când avea doar 21 de ani, lucrare în care expunea, pentru prima oară în istoria economiei, o soluție viabilă în cazul jocurilor stra-tegice necooperative, soluție care de atunci a purtat denumirea de "echilibrul lui Nash". 

Comentează știrea

Maria
17 noiembrie 2011
John Nash

Foarte frumoasa tema,bravo! Sa se stie si de aceste genii.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5157 secunde