Duminică, 19 mai, de la ora 20.00, constănțenii sunt invitați la o seară de folk și rock, la Club Doors.
Trei artiști au decis să formeze, în urmă cu aproximativ patru ani, trupa "Folk & Rock Company". Organizatorii spun că proiectul în sine a luat naștere dintr-o joacă, numele trupei venind, însă, un an mai târziu. Ulterior, "joaca" s-a transformat în lucruri serioase, așa încât au devenit destul de repede una dintre cele mai îndrăgite formații, concertele lor desfășurându-se cu sălile arhipline.
Din componență, fac parte: Silviu Covaci (chitară/voce), Ionuț "John" Micu (baterie) și Virgil Stoica (bass). Aceștia o vor avea ca invitată specială pe Ioana Crudu (vioară).