Filmele sunt pe plajă în Mamaia

469
Filmele sunt pe plajă în Mamaia - dscf2619-1342640719.jpg
Marți seară a sosit la mare Caravana de film Metropolis în piațeta Cazino Mamaia. Cum aici nu mai merge formula caravana "și-a deschis porțile", vom spune că și-a umflat ecranul pentru a-l pregăti de redat film după film, alese pe sprânceană. Caravana Metropolis este gândită ca o alternativă la plimbatul pe promenadă sau la statul pe terasă. În special pentru că intrarea este liberă, constănțeanul sau turistul putând beneficia pe plajă de un film bun, ales din cele mai de seamă festivaluri (este indicat să aveți la dumneavoastră ceva de îmbrăcat).

Marți seară emoțiile erau mari pentru Delia Marcu, coordonatorul evenimentului. Constănțeancă de fel, știa că publicul concitadin e destul de puțin numeros la astfel de evenimente. Sau prea ocupat… În plus venea cu caravana de la Brașov unde avuseseră 2500 de oameni în prima seară, în condițiile în care nu au decât 800 de locuri. "De când lucrez pe evenimente culturale am tras să se întâmple și aici că pe parte culturală pare să existe o lipsă de motivație. Și acum am insistat să venim în Mamaia…" spune ea uitându-se în jur. Ora 20:45 și nimeni nu părea interesat de film. Scaunele înroșeau piațeta de pe plaja Cazinoului. Ce-i drept și noi ne imaginam că ecranul va fi instalat în fața Cazinoului, pe lângă scenă, loc cu mai multă vizibilitate unde ar fi atras măcar mulți curioși. Acolo, în spate, spre plajă, doar constănțenii care au venit la țintă că știau din presă sau din vecini, ori turiștii care au primit fly-ere pe promenadă și-au făcut vânt pe malul mării, la ecran. Pe la ora 21:15 au început a se ocupa locurile iar într-un sfert de oră nu părea a mai fi vreunul liber. În timpul filmului unii au plecat, alții au venit. Ce-i drept, mai puțini. A fost un grad de ocupare de aproximativ 80%. Constănțeni au fost destul de mulți prezenți - noi numai peste ei am dat. Au auzit care de unde și au venit. Unii mai greu că au ieșit la ora șapte de la serviciu, alții mai ușor că-s în concediu, însă toți au apreciat inițiativa culturală, pentru că acestea, de obicei, lipsesc la noi. Ăsta este gândul comun. Și filmul lui Radu Mihăileanu, nominalizat la premiile Cesar 2012, "Izvorul femeilor" a stârnit multe sentimente. "Răsplata noastră este manifestarea publicului" ne-a spus Delia Marcu. "Sunt foarte frumoase reacțiile de după eveniment. Îl iau ca pe-o sărbătoare". Pentru prima ediție a caravanei Metropolis 2012 au fost alese 10 producții. "Ne-am dorit să aducem cele mai frumoase filme".

În fiecare seară puteți viziona la a doua proiecție, de la 23:30, filmul "Tatăl Fantomă" cu Marcel Iureș.

În seara asta puteți alege să vizionați la aer, pe malul mării, filmul "Iubire Persană", Franța, 2011, cu Isabella Rossellini și Mathieu Amarilc, de la ora 21:30. Vineri va rula "Minciuni adevărate", Franța, 2010, nominalizat la premiile BAFTA , Sâmbătă, în avampremieră națională, "XINGU – În inima amazonului" Brazilia 2012, film laureat la Berlinale. Iar duminică, animația "Zarafa" tot în avanpremieră națională, va încheia popasul caravanei pe litoral.

Proiecțiile încep în fiecare seară la ora 21:30 iar intrarea este liberă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 16 Iulie 2012
Stire din Monden : Nuntă  de zile mari  în Mamaia
Pagina a fost generata in 0.8497 secunde