Festivalul Neversea ar putea fi anulat. "Punem sănătatea oamenilor pe primul loc!"

Luni, 27 Aprilie 2020, 19:55
207
Festivalul Neversea, care ar fi trebuit să se desfășoare între 4 și 6 iulie, pe Plaja Modern, ar putea fi anulat. Organizatorii au anunțat că vor respecta deciziile și recomandările autorităților și că sănătatea este prioritate în aceste momente.

"Singurele certitudini sunt faptul că, în acest moment, festivalurile Untold și Neversea nu sunt anulate și că reprezintă, în acest an, speranța și miracolul în care cred foarte mulți oameni. Totodată, o altă certitudine o reprezintă faptul că vremurile pe care le trăim sunt cu totul excepționale. Ca organizație responsabilă, așa cum am fost și până acum, avem o datorie față de oameni în general. Avem datoria de a trata orice posibilă decizie legată de evoluția festivalurilor din acest an, cu maximă responsabilitate, punând sănătatea oamenilor pe primul loc.

Vă asigurăm că orice decizii vom fi nevoiți să luăm în perioada următoare, suntem cu totul conștienți de momentele dificile prin care trece întreaga planetă și vom respecta cu totul deciziile și recomandările autorităților, cu privire la felul în care va trebui să tratăm situația celor două festivaluri, în acest an", au anunțat reprezentanții organizatorilor Neversea.

Aceștia oferă posesorilor de abonamente și bilete pentru ediția din 2020 posibilitatea de a le transforma gratuit în bilete și abonamente pentru oricare din următoarele trei ediții. Astfel, toți cei care au achiziționat deja un abonament, de orice fel, chiar și bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în "Anytime", care asigură accesul la una din următoarele trei ediții de festival, indiferent de data la care va avea loc (inclusiv în acest an). Toate caracteristicile abonamentului inițial rămân aceleași, în continuare, iar termenul de schimbare este valabil 10 zile, începând de ieri. 



Pagina a fost generata in 0.2427 secunde