Festivalul "Filmmic" de la Constanța a suscitat interesul liceenilor din toată țara

1092
Festivalul
Vineri, 14 mai, pe scena Casei de Cultură a sindicatelor din Constanța va avea loc festivitatea de premiere a celor 11 filme selecționate în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului de Film pentru Liceeni "Filmmic", inițiat și organizat de Liceul Teoretic "Traian" Constanța.
Proiectul s-a derulat anul acesta în perioada noiembrie 2009-aprilie 2010, pe o tematică nouă - "Implică-te! Nu fi indiferent!", și a avut ca parteneri și colaboratori Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Casa Corpului Didactic Con-stanța, Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual (UPFA) din România, Asociația Europeană Interaxe și Asociația Young Initiative.
După cum declara pentru "Cuget Liber" Dinu Tănase, președinte UPFA, spre deosebire de anii precedenți, ediția din 2010 s-a bucurat de un interes deosebit din partea tinerilor din întreaga țară, festivalul devenind o tradiție și antrenând în competiție peste 1.000 elevi și 100 cadre didactice, respectiv 70 de echipe de elevi din 21 județe din țară.
Evaluarea filmelor participante s-a realizat în luna aprilie, de către un juriu alcătuit din specialiști în domeniu, condus de Dinu Tănase, fiind selecționate 11 filme, care vor participa la Gala de premiere și vizionare a filmelor, din data de 14 mai, ocazie cu care se vor desemna și câștigătorii concursului.
Dar iată care sunt cele 11 finaliste: Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din Hunedoara, cu filmul "Povestea mea", Colegiul Național de Informatică din Neamț, cu filmul "Un strop de lumină", Colegiul Național "George Coșbuc" din Cluj, cu filmul "Adolescentul", Liceul Teoretic "Ovidius" Con-stanța, cu filmele "Prea mică pentru o mămică" și "A doua șansă", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța, cu filmul "Depresalii", Liceul Teoretic "Traian" cu filmele "ISO 1600" și "Complicat de simplu", Colegiul Național "Petru Rareș" din Suceava, cu filmul "Nu ignora!", Colegiul Na-țional "Inochenție Micu Clain" din Alba cu filmul "Perechea de ochelari" și Colegiul Economic "Ion Ghica" din Brăila cu filmul "O altă lume" (ordinea filmelor este aceea a înregistrării în baza de date).
Directoarea liceului-gazdă, prof. Daniela Boskoff, declara că, spre deosebire de anul trecut, când tema predilectă a fost violența și ca urmare a sloganului propus "Spune NU violenței în școli!", anul acesta au apărut teme interesante, reieșite din numeroasele probleme pe care adolescența le ridică, pre-cum drogurile, contracepția, chiar problemele intra-familiale.
Premiile oferite câștigătorilor vor consta atât în bani și obiecte, cât și în excursii, chiar la studiourile Buftea sau un week-end la Golden Tulip din stațiunea Mamaia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3475 secunde