Festivalul "FILMMIC" 2018, punte între trecut, prezent și viitor

408
Festivalul

Articole de la același autor

Ediția din acest an a Festivalului Național de Scurtmetraj pentru liceeni "FILMMIC" i-a provocat, din nou, pe adolescenți să își exprime, într-un mod creativ, ideile, sentimentele sau experiențele prin intermediul filmului. Inițiat în urmă cu 11 ani, evenimentul este organizat de Liceul Teoretic "Traian" și este primul festival de acest gen creat pentru liceenii din România.

Tema ediției cu numărul 11 este "Ieri, Azi, Mâine, Mereu" și a fost aleasă de către elevi, a declarat prof. Angelica Crețu. În acest fel, FILMMIC și-a continuat misiunea de a promova diversitatea viziunilor și ideilor tinerilor de azi prin intermediul liceenilor pasionați de film și, de anul acesta, și de fotografie, o secțiune experiment, foarte bine primită de către adolescenți, susțin organizatorii.

Cu o popularitate în creștere, aflat în calendarul activităților educative naționale, FILMMIC i-a provocat pe adolescenți să arate, anul acesta, că putem vorbi de "Ieri, Azi, Mâine, Mereu". Tinerii au fost coordonați de directorul unității de învățământ, prof. Constantin Caracoti, directorul adjunct, prof. Dorina Chivu, prof. Angelica Crețu, prof. Oana Staicu și prof. Mariana Bulac.

Potrivit directorului, tema din acest an a festivalului este o punte între trecut, prezent și viitor, este o temă realistă, dar care dă libertate la visare și creare.

"Tinerii realizează că au forța de a schimba lucrurile și că schimbarea ține de fiecare dintre ei, de cum au fost ieri, cum sunt azi sau ce ar putea deveni mâine", a precizat prof. Constantin Caracoti.

Tocmai de aceea, astăzi, 11 mai, începând cu ora 10.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța, vor fi premiate cele mai bune creații, filme și fotografii. Apoi, gala de premiere va fi urmată de un workshop care se va desfășura la Social Teenage Club, începând cu ora 13.30, unde membrii juriului se vor întâlni cu finaliștii.

Precizăm că jurizarea filmelor a fost făcută de către profesioniști din industria cinematografică și din educație: criticul de film Irina Margareta Nistor, în calitate de președinte de onoare al juriului, regizorul Toma Enache - președinte al juriului, Bogdan Farcaș - actor, prof. Marinela Natalia Mrejeru - inspector școlar pentru activități extrașcolare, prof. Anamaria Burada - metodist Casa Corpului Didactic Constanța, prof. Florian Stoica - inspector școlar pentru Arte, Marian Adochiței - actor și Alexandru Nițu - student UNATC, Facultatea de film, Secția imagine de film și TV.

Noutatea acestei ediții, a precizat prof. Angelica Crețu, o constituie secțiunea de fotografie, introdusă tot la inițiativa elevilor.

v v v

Finaliștii FILMMIC, la secțiunea Scurtmetraj sunt următorii:

"Casa Bucovineană" - Colegiul Național "Nicolae Titulescu" Craiova;

"00:00:00" - Colegiul Național "Petru Rareș" Piatra Neamț;

"Oglinda vremurilor" - Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" din Constanța;

"From Zero to Hero…" - Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanța;

"Pictează-mă" - Liceul "Litterarum" Chișinău;

"Înțeles de neînțeles" - Colegiul Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" din Constanța;

"No prototype" - Colegiul Național "Cuza Vodă" Huși, Vaslui;

"7 minute" - Colegiul Național "Mihai Eminescu" Petroșani;

"Meliorism"- Liceul Teoretic "Ovidius" Constanța;

"Astăzi" - Colegiul Național "Liviu Rebreanu", Bistrița Năsăud;

"One night Stand" - Colegiul Național "Petru Rareș" Suceava;

"Cine știe" - Colegiul Național "Mihai Eminescu" Petroșani.

Finaliștii FILMMIC, de la secțiunea Fotografie, sunt Sevyl Sali, de la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia, Ionuț Stăncescu și Ștefan Adrian Miu, de la Liceul Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud, și Andrei Șchiopu, de la Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Petroșani. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4677 secunde