Festivalul "Dan Moisescu" și-a desemnat laureații

822
Căminul cultural din Topalu a găzduit timp de trei zile a XVI-a ediție a Festivalului-Concurs național de interpretare a cântecului popular românesc "Dan Moisescu", la a cărui deschidere a fost prezent și prefectul Claudiu Iorga Palaz împreună cu familia: "Fetița mea chiar s-a arătat încântată că ne-am prins în cea mai mare horă pe care a văzut-o vreodată. Întreaga atmosferă, plină de ospitalitate și bucurie, a constituit în sine o sărbătoare deosebită și felicit Consiliul local și Primăria Topalu nu numai pentru excelenta organizare, ci și pentru preocuparea de a crea cadrul pentru exprimarea valorii, talentului, creativității și originalității celor care păstrează și transmit din generație în generație cântecul și tradițiile populare românești".
În cele două seri de festival, pe scena Căminului Cultural din Topalu au urcat zeci de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 25 ani, din toate zonele etnografice ale țării. De asemenea, au fost invitați să susțină recitaluri artiști consacrați ai scenei populare românești, precum: Viorica Flintașu, Maria Macovei, Maria Șalaru, Cornelia Neaga, Sirma Granzulea, Chiamiran Chivu, Nelu Bălășoiu și Aurel Sava. Printre aceștia se află și câștigătoarea Trofeului "Dan Moisescu" 2010, Ana Maria Pătrășcioi
Juriul de anul acesta a fost prezidat, din nou, de directorul Centrului Național de Artă "Tinerimea română", dirijorul Voicu Enăchescu, căruia i s-au alăturat directorul Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru, directorul Centrului Cultural Județean "Teodor T. Burada", dr. Doina Voivozeanu, lect. univ. drd. Silvia Țigmeanu, interpreta de muzică populară Elena Ionescu-Cojocaru, primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat și consilierul județean Atanasie Teodorescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Festivalul Toamnei, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.376 secunde