Fără teste inițiale obligatorii! Cum a fost simplificată activitatea cadrelor didactice

Luni, 13 Ianuarie 2020
634
Debutul semestrului al doilea al anului școlar 2019 – 2020 a venit cu vești bune pentru cadrele didactice, dar și pentru elevi. Deși îi așteaptă un semestru cu trei luni de cursuri, fără vacanțe, activitatea a fost simplificată din punct de vedere al documentației. În plus, elevii nu vor mai fi obligați să susțină evaluările inițiale.


Chiar în prima zi a semestrului al doilea, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că mai multe hârtii au fost deja tăiate de pe lista celor pe care învățătorii și profesorii erau nevoiți să le completeze și că acest demers va continua, astfel încât cadrele didactice să poată dedica mai mult timp elevilor. "Începem semestrul al doilea cu o veste bună: prima etapă pentru debirocratizarea procesului didactic cuprinde mai multe măsuri care se vor aplica chiar de astăzi (n.r. – luni, 13 ianuarie). Astfel, portofoliul profesorului conține, în format digital sau/și letric, doar planificările calendaristice anuale ale materiei, un proiect al unităților de învățare și instrumente de evaluare. Este exceptat de la această precizare portofoliul profesional reglementat de Metodologia – cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, aprobată prin MEN nr. 5211/2018", explică ministrul Educației.


Potrivit acestuia, procesele verbale care nu necesită probarea modului de luare a deciziei, de la activitățile cadrelor didactice sau din cadrul anumitor activități cu părinții nu sunt obligatorii și pot fi înlocuite de prezență. De asemenea, rapoartele și statisticile solicitate de instituții ierarhic superioare sau alte instituții din afara sistemului educațional, care nu sunt prevăzute în mod expres de acte normative, nu se întocmesc la nivelul unității de învățământ preuniversitar prin implicarea cadrelor didactice. Extragerea datelor statistice necesare se face prin interogarea Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIR) sau a altor aplicații specifice.


Ministrul Monica Anisie face și o modificare pe placul elevilor: elimină obligativitatea evaluărilor inițiale, de la începutul anului școlar. "Aplicarea testelor inițiale nu este obligatorie pentru niciun nivel de învățământ sau clasă. Cadrele didactice pot decide folosirea lor pentru clasele de început de ciclu sau la preluarea unei clase noi, la disciplina pe care o predau, pentru a cunoaște nivelul atingerii competențelor de către elevi", precizează șeful de la Educație.


Mai puține hârtii de semnat pentru excursii și activități extrașcolare
În plus, începând din acest semestru școlar, portofoliul dirigintelui va conține numai planificarea activităților specifice funcției de diriginte, calendarul activităților educative extrașcolare ale clasei și fișele psihopedagogice ale elevilor din clasa respectivă.
Pe lângă acestea, sunt în curs de modificare actele normative care vizează alte șase documente vizate de simplificare. Se are în vedere eliminarea portofoliului dirigintelui, simplificarea condicii de prezență, eliminarea comisiilor metodice sau a comisiei pentru curriculum, eliminarea sau, după caz, simplificarea raportărilor situației sociale a elevilor și raportărilor programelor de sprijin, simplificarea documentelor necesare pentru excursiile școlare și activitățile extrașcolare, precum și simplificarea procesului de evaluare a calității, la ARACIP.


"Am trimis o notă inspectoratelor școlare prin care am cerut aplicarea acestor măsuri imediat!", a mai transmis ministrul Educației, Monica Anisie.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3078 secunde