Fără lecţii online, la grădiniţă. „Ce pregătire avem noi, părinţii, să lucrăm cu preşcolarii?”

865

Articole de la același autor

Odată cu închiderea grădiniţelor, mulţi părinţi au fost puşi în situaţia de a-i ţine acasă pe copii şi de a găsi diferite activităţi pentru a-i ţine ocupaţi şi a continua învăţarea, în acelaşi timp. Unii se plâng că educatoarele nu le dau nimic de lucru copiilor şi nu fac activităţi online, alţii se plâng că fac prea mult.

Mii de preşcolari din diferite grupe de grădiniţă stau acasă de mai bine de o lună de zile. Între scurte ieşiri la joacă afară, desene animate şi joacă în casă, cei mici ar trebui să aibă şi un program de lucru cu activităţi specifice vârstei lor, care să îi ajute să avanseze cu învăţarea chiar şi în această perioadă de suspendare a orarului grădiniţelor. Pentru unii dintre ei, educatoarele au gândit fişe de lucru pe materii, întâlniri scurte online, în care mai învaţă un cântecel sau o poezie, sau chiar poveşti citite la distanţă.

Sunt însă numeroşi părinţi care se plâng că micuţii nu fac deloc ore online, au pierdut contactul cu colectivitatea şi bat pasul pe loc la îndemânare, deprinderea limbajului sau matematicii. „De când s-a închis grădiniţa, doamna educatoare nu a intrat online. Ne trimite pe grupul de whatsapp tot felul de fişe pe care noi trebuie să le printăm şi să le dăm de lucru copiilor. În primul rând că nu toţi părinţii au imprimantă acasă şi posibilitatea de a scoate foile. Apoi, ce pregătire avem noi, părinţii, să facem lecţii cu un copil care se pregăteşte pentru clasa zero? Noi nu ştim pedagogie, e greu să explicăm. Ar fi fost mult mai bine ca, măcar o dată pe zi, 10 – 15 minute, doamna să vorbească cu copiii şi să le explice”, ne-a declarat Mirela S., mama unui preşcolar din municipiul Constanţa.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa atrage însă atenţia că lecţiile online nu sunt obligatorii la grădiniţă şi că educatoarele trebuie să găsească modalităţi diferite de activitate cu copiii, fără ca aceştia să stea pe tabletă, telefon sau laptop. „Învăţământul online la grădiniţă nu este obligatoriu şi nu se recomandă ca activităţile să-i ţină pe preşcolari în faţa dispozitivelor electronice, de aceea nu se impune folosirea unei platforme educaţionale. Dacă, printr-un consens, unitatea de învăţământ, cadrele didactice şi părinţii au stabilit că ar putea să utilizeze o asemenea platformă, cum se mai procedează în unele grădiniţe cu platforma Kinderpedia de exemplu, este posibil, dar, cu precădere, aceste activităţi să se desfăşoare într-un mod asincron, prin alte modalităţi stabilite în ghidul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, prof. Sorin Mihai.

„Copiii au nevoie să audă vocea familiară a educatoarei!”

De cealaltă parte, există şi cadre didactice care se pare că au găsit atât soluţii inedite, cât mai ales înţelegere din partea părinţilor care le oferă o mână de ajutor cu logarea pe platforme şi suport tehnic copiilor.

„La noi se intră în fiecare zi, 20 – 30 de minute, şi facem activităţi. Astăzi, am preparat compot din ce fructe a avut fiecare la îndemână. Copiii sunt grupa mică, într-adevăr, este destul de greu, dar nu imposibil. Iar pentru ei oricum trebuie să găsim tot timpul ceva de făcut”, ne-a povestit mămica unui băieţel în grupa mică, la o grădiniţă de cartier din Constanţa.


Şi educatoarele împărtăşesc din ideile pentru care le au pentru a menţine legătura cu preşcolarii.

„Se poate, chiar şi la grădiniţă. Nu live, dar cu înregistrări. De exemplu, se poate înregistra o povestioară audio, pot fi făcute joculeţe cu sarcini prezentate audio, precum «Caută o jucărie albastră.», «Numără până la 3 stând într-un picior.», «Muşcă de trei ori dintr-un fruct», sau cântecele înregistrate audio – şi nu din cele de pe YouTube, copiii au nevoie să audă vocea familiară a educatoarei. Nu e perfect, dar e ceva şi scopul principal este să nu se simtă copiii abandonaţi. Plus că ar trebui să ne merităm salariile, nu?”, este de părere Alina Maria, educatoare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1372 secunde