Expoziție online de artă plastică, organizată de Palatul Copiilor

241
Expoziție online de artă plastică, organizată de Palatul Copiilor - expo-1589298525.jpg

Articole de la același autor

Pe timp de pandemie, încercăm cu toții să ne adaptăm vremurilor pe care le trăim. Având în vedere situația, și activitățile culturale, vernisajele, piesele de teatru etc. se desfășoară online, în ton cu momentul actual.

Spre exemplu, Palatul Copiilor din Constanța organizează, în parteneriat cu Asociația Culturală "Wild Art", la Galeria de Artă "Virgil Coman", o expoziție inedită de artă plastică, intitulată "Suflet definit". Aceasta este prezentată de dr. Laura Stroe, președinte al Asociației Culturale "Wild Art".

Expoziția dezvăluie publicului creații ale artistei Maria Gabriela Sandu, elevă a Cercului de Arte Decorative din cadrul Palatului Copiilor Constanța, coordonată de directorul instituției, Roxana Mitan, și prof. Zoița Nicoleta Panciu. Acestea au reușit să scoată în evidență tehnica și sensibilitatea artistică a tinerei artiste, care a afirmat că pictura este pentru ea un dar divin, cu care Dumnezeu a înzestrat-o încă de la naștere.

Expoziția poate fi vizionată virtual de către cei interesați pe pagina de internet a Palatului Copiilor, dar și pe cea a Galeriei de Artă "Virgil Coman". 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8573 secunde