Expoziție de minerale, la Muzeul de Istorie Constanța

303

Articole de la același autor

Începând de astăzi, 16 iulie, și până pe 12 octombrie, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) găzduiește Expoziția itinerantă națională "Minerale și asociații minerale din România", organizată de Muzeul Județean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare.

Potrivit reprezentanților instituției de cultură de la malul mării, este vorba despre o expoziție în premieră, care prezintă cele mai rare și spectaculoase asociații minerale de pe teritoriul național, aflate în patrimoniul muzeului organizator, dar și împrumutate de la universitățile din București, Cluj-Napoca și Iași, precum și Muzeul Național de Geologie din București.

"Patrimoniul mineralogic românesc este aproape necunoscut publicului. Prea puțină lume cunoaște faptul că în România au fost descoperite, descrise și documentate 38 de minerale, în premieră mondială. La acestea se adaugă o serie deosebit de valoroasă de asociații minerale emblematice pentru spațiul geologic românesc (prin asociație minerală înțelegându-se două sau mai multe specii minerale caracteristice unui mod de formare comun).

Expoziția este constituită din nouă vitrine, în care sunt expuse 122 de eșantioane mineralogice alese pe criterii științifice (descrise pentru prima oară în România și/sau caracteristice spațiului național) și muzeografice (eșantioane cât se poate de estetice, care să încânte vizitatorul)", au precizat muzeografii.

Dintre eșantioanele care vor putea fi admirate, amintim câteva: cuarț columnar și fumuriu, calcite, hemimorfit, wollastonit cu bismutin, ametist, calcedonie albastră, granat, muscovite, nefelin, sodalit, turmalină, rumanit și vivianit.

Vernisajul expoziției va avea loc astăzi, 16 iulie, de la ora 12.00, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6602 secunde