Expoziţie caritabilă la Biblioteca Judeţeană

184
Expoziţie caritabilă la Biblioteca Judeţeană - expozitiecaritabila-1634654358.jpg

Articole de la același autor

Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia „F.O.C. 1865” (Farul Ospitalier Constanţa), organizează vineri, 22 octombrie, începând cu ora 17.00, în holul instituţiei, un nou vernisaj. De data aceasta, al expoziţiei caritabile de artă intitulate „5 artişti dobrogeni”. Potrivit specialiştilor bibliotecii, lucrările vor fi expuse până la data de 31 octombrie 2021. Sumele rezultate din vânzarea obiectelor de artă vor fi destinate sprijinirii copiilor cu dizabilităţi din judeţul Constanţa.

Vor expune lucrări de pictură, grafică şi sculptură următorii artişti: Eliana Negrici (artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici - Bucureşti), Nicu Baturi (membru Fondator al Amânescu PEN Tzentru - Belgrad), Mihnea Bichilie (arhitect, membru al Ordinului Arhitecţilor din România), Bogdan Boeru (scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea), Gabriel Lungu (sculptor, ale cărui lucrări se găsesc în colecţii de stat şi particulare din România, Franţa, Marea Britanie, Israel, Bulgaria). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0811 secunde