Expoziţia cu sculpturi de Oscar Han va fi itinerată și în alte muzee din țară

Joi, 11 Februarie 2021, 00:00
364
După decesul criticului de artă Doina Păuleanu, din luna decembrie, conducerea Muzeului de Artă Constanţa a fost preluată de Lelia Rus Pîrvan. Artista, de formație sculptor, va ocupa funcția de manager interimar până la organizarea concursului pentru acest post de conducere.

În perioada ce urmează, directorul şi-a propus ca înainte de toate să continue proiectele începute alături de Doina Păuleanu, şi, desigur, să conceapă altele noi, care să atragă constănţenii. Precizăm că ea îşi desfăşoară activitatea în muzeu de şapte ani, ocupând funcţia de șef secție, iar din 2010 este lector în cadrul Facultăţii de Arte a Universității „Ovidius”.

„Pe perioada mandatului meu, voi duce mai departe proiectele comune, începute cu regretatul director Doina Păuleanu. În prezent, în cadrul instituţiei se desfăşoară o serie de lucrări de reabilitare şi modernizare. Aşteptăm cu nerăbdare finalizarea lor, pentru că muzeul trebuie să se redeschidă şi cred că şi oamenii îşi doresc acest lucru, întrucât este important să existe o comunicare vie între operele de artă şi public. Lumea are nevoie de artă, mai ales în aceste vremuri dificile pe care le trăim. Sperăm ca acest lucru să fie posibil la sfârşitul lunii februarie. Tot atunci, ne dorim să facem şi lansarea cărţii doamnei Păuleanu, «Oscar Han şi epoca sa». În acelaşi timp, avem pregătită şi expoziţia cu sculpturi de Oscar Han şi lucrări de pictură aparţinând artiștilor din Grupul celor patru: Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato, grup ce a însemnat un adevărat etalon pentru arta interbelică. Lucrările fac parte din patrimoniul nostru, dar ne-au fost puse la dispoziție și altele de colecționari importanți, precum Anca Vlad și Mihai Astratinei. În prezent, ne gândim să itinerăm expoziția și în alte muzee din țară. La etajul trei vom putea prezenta cu același prilej o serie de colaje ale Oanei Cajal, realizate de aceasta cu tema portretului Reginei Maria”, a declarat Lelia Rus Pîrvan, pentru „Cuget Liber”.

De asemenea, managerul a gândit o mulţime de proiecte noi, dar aşteaptă, mai întâi, să se intre într-o stare de normalitate, lumea să poată veni oricând la muzeu.

În caz că acest Covid-19 le va limita, din nou, activitatea, se pot organiza expoziţii virtuale, la fel ca cea din data de 15 ianuarie, de Ziua Naţională a Culturii. Ca noutate, de curând, au fost contactaţi pentru a participa la un proiect care își propune realizarea unui muzeu virtual al turcilor şi tătarilor. Mai exact, ar trebui ca muzeul să pună la dispoziţie în format digital lucrări din patrimoniul propriu, iar în acest fel lucrările să poată fi admirate de un public cât mai larg. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3997 secunde