Evenimente pentru toate vârstele la Festivalul „Art & Craft Constanţa Revival”

409
Cea de a VI-a ediţie a Festivalului „Art & Craft Constanţa Revival” a debutat în cursul zilei de vineri, 6 august şi va dura până pe 29 august. La fel ca şi în anii trecuţi, locul de desfăşurare al acestuia este Piaţa „Ovidiu”, pe aleea din partea dreaptă a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Elementul de noutate este că, deja cunoscutul Târg de Artă şi Antichităţi „Constanţa Revival”, devine, anul acesta, un veritabil eveniment socio-cultural, cu o importantă componentă caritabilă. În cadrul acestei noi ediţii, organizatorii le oferă vizitatorilor posibilitatea de a participa la ateliere gratuite de creaţie şi cursuri introductive gratuite în domeniul colecţionismului şi în cel al educaţiei ecologice, destinate atât copiilor, cât şi adulţilor.


Astfel, în fiecare zi, două standuri vor găzdui următoarele activităţi: ateliere de pictură pe linguri de lemn şi pictură pe sticlă cu Lili Sumănaru; atelier de ceramică şi modelaj pentru copii cu Radu Fulga (Palatul Copiilor); atelier de cusături dobrogene, atelier de croit cămăşi dobrogene; ateliere de mărgelit şi cadouri pentru mame, cu Irina Iordănescu. În plus, vor mai fi organizate ateliere de pielărie antică şi va avea loc o prezentare de echipamente militare de epocă romană şi dacică, precum şi un atelier de împletit codiţe decorative în păr şi multe altele.

De asemenea, în cadrul acestui festival vor fi organizate şi trei expoziţii succesive, ce vor fi găzduite începând cu data de 11 august, în sala „Ovidiu” de la parterul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa: expoziţia „Constanţa acum 100 de ani” şi expoziţia de fotografii „România văzută prin ochii unui american” a fotografului şi regizorului Dave Haas. Desigur, acestea sunt doar o parte dintre evenimentele ce urmează a avea loc, iar surprizele vor fi, şi ele, multe. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2421 secunde