Eveniment important desfășurat la Grădinița "Perluțele mării"

309

Articole de la același autor

Grădinița cu Program Prelungit "Perluțele mării" a organizat, în cursul zilei de ieri, evenimentul de multiplicare a activităților educative implementate și desfășurate în cadrul Proiectelor Erasmus +. Potrivit directorului instituției, prof. Nicoleta Savu, noul Program Erasmus + își propune să sprijine acțiunile în aceste domenii, pentru perioada 2014 - 2020.

Astfel, programul le oferă o serie de oportunități studenților, stagiarilor, personalului și voluntarilor, să-și petreacă o perioadă în străinătate pentru a-și spori abilitățile și potențialul de angajare.

Programul sprijină organizațiile să lucreze în parteneriat transnațional și să împărtășească practici inovatoare în domeniul educației, formării și tineretului.

Directorul grădiniței și coordonatorul proiectelor Erasmus + derulate în unitate, prof. Nicoleta Savu, a declarat că Grădinița cu Program Prelungit "Perluțele mării" organizează anual evenimente de diseminare și că evenimentul amintit are drept scop popularizarea în cadrul comunității locale a Programului Erasmus + și diseminarea activităților educative din cadrul proiectelor educaționale de tip Erasmus +.

Totodată, evenimentul promovează respectarea drepturilor copilului, în mod special dreptul la o educație de calitate.

Un număr de 80 de părinți, 80 de preșcolari,16 cadre didactice din opt unități de învățământ și opt manageri școlari participă, alături de cadrele didactice din unitatea organizatoare, la evenimentul de multiplicare a activităților educative desfășurate în cadrul unui proiect de parteneriat strategic, cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Erasmus +. Precizăm că evenimentul se va desfășura sub forma a opt ateliere de lucru cu preșcolari, părinți și cadre didactice din unitatea de învățământ organizatoare și unitățile de învățământ participante. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7576 secunde