Emoții pentru studenții de la Ovidius, încă din prima zi a lunii octombrie
Articole de la același autor
Universitatea "Ovidius"- număr record de studenți. Cu ce medii s-a intrat la facultăți
06 August 2019
Sufocat de neajunsuri. Teatrul de Operă și Balet "Oleg Danovski" își "cântă" suferința
28 Septembrie 2019
"Unii profesori le vor da note de trecere elevilor numai ca să scape de ei!"
25 Septembrie 2019
"Nișa marinăriei este, încă, foarte atractivă"
12 August 2019
Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC) a încheiat cu succes admiterea 2019, înregistrând cele mai bune rezultate din ultimii 3 ani. Peste 4.800 de noi studenți, de la ciclurile de studii de licență, masterat și doctorat, vor începe, la 1 octombrie, anul universitar 2019-2020, la UOC.
În această admitere, UOC a scos la concurs cel mai mare număr de locuri din ultimii trei ani. Instituția academică și-a ocupat toate locurile bugetate scoase la concurs, de la toate ciclurile de studiu. Totodată, cifra candidaților înscriși la cele două sesiuni de admitere, iulie și septembrie, a crescut cu peste 28%, față de anul anterior, ajungând la 7.558.
3.651 de candidați admiși s-au înmatriculat la programele de studii universitare de licență, UOC înregistrând o creștere de 6%, comparativ cu anii 2018 și 2017. Dintre aceștia, 1.433 vor beneficia de unul dintre locurile bugetate, 40 fiind români de pretutindeni.
1.199 de candidați s-au înmatriculat la programele studiile universitare de masterat. Dintre aceștia, 642 vor beneficia de unul dintre locurile bugetate, 22 fiind români de pretutindeni.
La UOC, în anul universitar 2019-2020, vor activa în jur de 16.500 de cursanți, la următoarele forme de studiu: licență, masterat, doctorat, rezidențiat, an pregătitor Lb. Română și cursanți DPPD.
Conducerea UOC urează întregii comunități academice un an universitar plin de împliniri!

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 20 Septembrie 2019
Vineri, 30 August 2019
Sâmbătă, 20 Iulie 2019
Joi, 11 Iulie 2019
Vineri, 05 Iulie 2019
Duminică, 29 Septembrie 2019
Miercuri, 21 August 2019