Eminescu a renăscut la Școala nr. 38

593
Eminescu a renăscut la Școala nr. 38 - eminescurenaste4-1579292724.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, cele mai multe unități de învățământ constănțene au marcat cei 170 de ani de la nașterea marelui nostru poet național, Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naționale și împlinirea a 170 de ani de la nașterea poetului nepereche au prilejuit desfășurarea a numeroase activități culturale și la Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir" Constanța.


La ciclul primar, elevii claselor pregătitoare au ascultat poezii și le-au reprezentat prin desene sau au participat la o lansare de carte a unei cunoscute scriitoare de literatură pentru copii din Constanța. Apoi, clasele I și a II-a au organizat șezători literare sau concursuri de recitări între clase si au realizat diverse compoziții plastice, iar clasele mai mari, a III-a și a IV-a, au vizionat materiale video, au realizat proiecte sau au fost reporteri, formulând întrebări sau răspunzând la întrebări legate de viața și activitatea poetului.


Potrivit directorului școlii, prof. Iris Sarchizian, la gimnaziu, elevii au susținut momente artistice ȋn cadrul activităților cu temele "Porni Luceafărul" și "Cultură și civilizație". De asemenea, câțiva elevi au realizat un desen într-un format foarte mare, cu portretul lui Mihai Eminescu și scene din opera poetului. Poezia, pictura și muzica au generat emoție și entuziasm deopotrivă,  stimulând creativitatea, talentul și interesul elevilor. "Transdisciplinaritatea activităților a făcut din această zi una foarte atractivă, care va rămâne în memoria elevilor", este de părere cadrul didactic.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2899 secunde