Gheorghe Ungureanu:

"Emil Hossu era foarte bucuros că este iubit de constănțeni"

491
Ultimii ani au fost cutremurători pentru lumea culturală românească. Veterani ai teatrului și ai filmului au pierit, rând pe rând, lăsând în urma lor goluri ce cu greu se vor mai umple.

Emil Hossu, ultima victimă a "lumii de dincolo", este persoana care a mișcat semnificativ adevăratele valori ale culturii românești prin profesionalism, și care și-a dedicat întreaga viață filmului și teatrului românesc. Din nefericire a decedat, miercuri seară, la vârsta de 70 de ani, în urma unui infarct.

Echipajul SMURD a fost solicitat la Teatrul Nottara din București în jurul orei 18.30. Medicii l-au găsit pe actor în stop cardio-respirator și au început manevrele de resuscitare, care însă nu au reușit.

Emil Hossu este cunoscut în special datorită carierei sale cine-matografice, însă primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic. De asemenea, el a fost actor al Teatrului Nottara din Bucu-rești. Era o persoană iubită de public mai ales pentru simțul fin al umo-rului și modestia cu care se afișa.

Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură Constanța, care l-a cunoscut personal pe Emil Hossu, ne povestește cu nostalgie că golul pe care l-a lăsat acesta în sufletele noastre nu mai poate fi umplut.

"Așa ceva este inimaginabil. Valorile noastre pier rând pe rând, iar marele necaz este că nu avem cu ce le înlocui. Pe Emil Hossu l-am cunoscut personal, iar ultima dată când a fost la Constanța a jucat în piesa "Blocați în dormitor". Piesa a fost un succes iar publicul a fost prezent într-un număr foarte mare. Era foarte bucuros că este iubit de constănțeni și se simțea foarte bine. Un mic incident s-a petrecut atunci, înainte de a sosi la Constanța. Fiind un om foarte irascibil, care se aprindea foarte repede atunci când ceva nu mergea cum trebuie și se certa cu oricine nu îi oferea încredere, acesta a ajuns la mari neînțelegeri cu cei care trebuiau să îl aducă la noi, la Casa de Cultură, și a rămas la București. După lungi insistențe ale mele, s-a suit până la urmă într-un taxi și a ajuns aici", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gheorghe Ungureanu.

Emil Hossu nu este singurul care ne-a lăsat abătuți și fără cuvinte. Ultimii doi ani au fost tragici. Mari oameni ai teatrului și ai filmului românesc au plecat dintre noi, de parcă un blestem a fost abătut asupra lor.

"Mi se rupe inima când vorbesc despre așa ceva. Este jale! Ce ți-e și cu viața asta? Mă aștept la orice în aceste timpuri, însă de la asemenea pierderi parcă nu-mi mai pot reveni. Cei cu care mă cunosc personal, și care au fost primiți de publicul din Constanța cum se cuvine, Jean Constantin, Adrian Păunescu, sau chiar Vasile Cojocaru, care mi-a murit în brațe, demonstrează că firele culturii s-au subțiat foarte tare. Nu le mai putem înnădi din păcate, iar gândul acesta mă cutremură.

Gheorghe Dinică este și el unul dintre cei care au călcat pragul Constanței înainte de a deceda, și care a fost un om foarte iubit de constănțeni, dar ce mai putem face pentru ei? Dumnezeu să îi odihnească în pace!", a declarat Gheorghe Ungureanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3431 secunde