"Elevii și profesorii au nevoie urgentă de protecție în unitățile de învățământ!"

702
2

Articole de la același autor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Guvernului României să ia măsuri urgente prin care să asigure paza și protecția în unitățile de învățământ.

Cazul extrem de grav din Vaslui, unde o elevă a fost înjunghiată chiar în cancelaria școlii în care aceasta învață, arată cât de vulnerabile sunt unitățile de învățământ în fața persoanelor care pot recurge la acte de violență sau vandalism.

Potrivit statisticilor adunate de FSLI, în ultimii ani, cea mai mare parte a unităților de învățământ din România a rămas fără paznici, din cauza lipsei de finanțare. Motivul principal îl reprezintă neadaptarea costului standard per elev la necesitățile reale ale școlilor.

"Ar trebui să ne gândim că sunt alte instituții publice, precum primării, consilii locale, consilii județene, spitale etc. care dispun în acest moment fie de angajați proprii, fie de firme specializate în pază", consideră reprezentanții FSLI.

Sindicaliștii susțin că trebuie găsită o soluție de urgență pentru rezolvarea acestei probleme, iar costurile financiare nu sunt atât de mari, comparativ cu importanța acestui obiectiv care ar trebui să fie prioritar: siguranța elevilor și a salariaților din Educație.

"Violența în școli reprezintă un subiect care ar trebui să fie o prioritate pentru noi toți, factorii implicați în acest sistem. Din păcate, avem în istoria învățământului românesc adevărate drame, provocate în același context al nepăsării din partea celor care au puterea să îmbunătățească mare parte din condițiile în care se desfășoară actul didactic. Consider că o discuție despre cum poate fi asigurată paza unităților de învățământ trebuie să înceapă, de urgență, la nivelul Ministerului Educației Naționale. De data asta, nu costul trebuie să fie prioritatea, ci viața elevilor și a dascălilor, care nu trebuie sub nicio formă pusă în pericol", a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.

Ministerul se face că se implică

În replică, cei de la Ministerul Educației Naționale afirmă același lucru pe care tot îl afirmă de ani de zile, dar fără să impună și să ia măsuri concrete.

"Ministerul Educației Naționale precizează că tema violenței în mediul școlar este un subiect ce preocupă în mod constant autoritățile române, atât la nivel central, cât și la nivel local. Astfel, paza unităților de învățământ este o prioritate și pentru Ministerul Educației Naționale, reprezentanții acestuia analizând și căutând, în mod constant, modalitățile prin care, cu sprijinul autorităților publice locale, cât mai multe școli și licee din România să beneficieze de servicii de pază și protecție", precizează ministrul Educației, Valentin Popa.

La Constanța, plătesc părinții

La Constanța, fiecare școală se descurcă cum poate. Unii directori au pus la bătaie banii încasați din chirii sau alte diferite activități, pentru a asigura paza și protecția elevilor. Alții au bătut mâna cu părinții și plătesc o firmă de monitorizare și doi, trei paznici, prin asociațiile de părinți, dar sunt unități care au rămas descoperite.

"În prezent, elevii din municipiul Constanța au două variante. Fie plătesc din buzunarul propriu pentru a fi în siguranță în școală, fie sunt în nesiguranță la școală. La ora actuală, în municipiul Constanța sunt zeci de unități de învățământ care nu au asigurată paza. Și multe sunt licee, situate într-o zonă cu infracționalitate crescută", declara, recent, fostul președinte al Asociației Elevilor din Constanța, Constantin Alexandru Manda.

De altfel, reprezentanții elevilor au solicitat în numeroase rânduri, în mod expres, autorităților locale să propună buget pentru asigurarea cheltuielilor cu securitatea elevilor.

"Am discutat cu primarul Constanței, dar deocamdată nu s-a rezolvat nimic. Ne dorim să asigurăm paza școlilor după ce se va întâmpla o tragedie? Sunt sigur că, dacă vom începe să respectăm legea după ce vom avea o tragedie la activ, nu va mai ajuta pe nimeni. Cei care acum ar fi trebuit să asigure paza vor fi vinovații morali pentru acea tragedie", este de părere Alexandru Manda.

Comentează știrea

ct
3 aprilie 2018
alo,primaria...

decat sa isi bata joc de bugetul local, mai bine angajeaza politisti locali si asigura paza scolilor si liceelor... ca la altceva nu sunt buni !

Cineva
3 aprilie 2018
Pai de ce sa plateasca parintii paza, cand exista solutii

Mai,mai,dar in alte tari nu e nevoie de paza..au porti foarte mari,pe care le inchid cum incep orele cu lacate,intarzuatii intra prin fata,usa care este mereu inchisa,expsta camera si secretara vede cine apasa pe buton si ii intreaba ce vor,cu ce treaba,pe cei care nu sunt insotiti de copii.Astfel nu intra nimeni in scoala,usa din fata si din spate mereu inchisa si copiii sunt in siguranta..la noi portile alea sunt foarte mici si tiganii sar cand au chef si intra in curtea scolii,plus ca usa din fata e mereu deschisa,intra cine vrea in scoala..asa ca,sa nu va mire..doar romanii nu sunt in stare sa gaseasca solutii

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.566 secunde