Elevii Școlii "Gheorghe Țițeica", în Finlanda

177
Elevii Școlii

Articole de la același autor

De trei ani de zile, elevii și profesorii Școlii gimnaziale nr. 30 "Gheorghe Țițeica" din Constanța este implicată într-un proiect internațional Erasmus+, intitulat "Invaders - How they shaped the Europe of today"/ "Invadatorii - Cum au influențat Europa de astăzi", alături de parteneri din Anglia, Italia, Spania, Irlanda, Polonia și Finlanda. 


Săptămâna aceasta, un număr de trei profesori și zece elevi din clasele V-VIII au fost plecați în Finlanda, la Școala Metsäklyän Yhtenäiskoulu din Tampere, la o reuniune transnațională ce a cuprins activități de învățare și activități extrașcolare pentru elevi, dar și un schimb de experiență pentru cadrele didactice implicate. 


În afara activităților tematice legate de specificul proiectului - lecții de istorie, vizite la muzee etc, pentru elevi a fost extrem de interesant schimbul de experiență extrașcolar. Potrivit consilierului de imagine al unității de învățământ, prof. Veronica Hagi, tinerii de la școala constănțeană au fost implicați în activități de gătit turtă dulce, clătite, dar și în activități de muzică și de sport în aer liber, în ciuda temperaturilor scăzute: pescuit la copcă, săniuș, jocuri pe zăpadă, winter swimming, adică o sesiune de saună urmată de scufundarea în apa aproape înghețată. De asemenea, li s-a vorbit despre latura aplicativă a învățământului finlandez, iar elevii au confecționat portofele și portfarduri într-una dintre activitățile practice. 


"Pentru profesorii implicați din toate cele șase țări vizitatoare, contactul cu sistemul de învățământ finlandez a fost, de fapt, o ciocnire între două mentalități care au ridicat de ambele părți semne de întrebare. Cadrele didactice participante au aflat că elevilor finlandezi nu li se pun note până în clasa a VI-a și nu au nicio formă de examen până în clasa a VIII-a. Apoi, s-a intrat în săli de clasă în care elevii nu stăteau pe scaune, ci pe niște mingi imense. 


În plus, materiile clasice în care se respectă granița dintre discipline sunt înlocuite cu teme ce sunt abordate interdisciplinar, iar latura practică predomină orice demers didactic", a precizat dascălul. Altfel spus, "a fost un real moment de reflecție despre ce ar trebui schimbat în învățământul românesc și despre ce ar putea face fiecare dintre noi la clasă pentru a aduce școala românească în mod real în mileniul al III-lea", a declarat prof. Dorina Șacu, cea care a coordonat proiectul în Școala "Gheorghe Țițeica". 








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4747 secunde