Elevi cărora le pasă. Iată ce lasă Alexandra școlii unde a învățat opt ani

Duminică, 12 Februarie 2017
3236
Elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir", Alexandra Sintion lucrează acum la un proiect inedit, prin care își dorește să lase ceva instituției căreia zi de zi i-a trecut pragul… cu excepțiile de rigoare - vacanțe și alte libere. 


Deocamdată cu media generală 9,95, ar avea șanse să devină șefă de promoție. A obținut rezultate la foarte multe concursuri, reprezentând cu cinste școala unde a învățat timp de opt ani. Olimpică județeană la Limba română, dar și la Biologie, Alexandra a încercat și câteva concursuri la Matematică, dar este atrasă mai mult de latura umanistă, dorindu-și să fie admisă la secția științele naturii a Colegiului Național "Mircea cel Bătrân". 


Alexandra este genul acela de adolescent deschis spre comunicare, dornic de provocări, deși nu se declară o împătimită a lecturilor... suplimentare. Spre exemplu, acum citește o carte psihologică, intitulată "Cine mi-a luat cașcavalul", pe care ea o consideră un fel de cheie spre succes… 


"Am nevoie să fiu motivată să-mi revin atunci când sunt cu moralul la pământ. De exemplu, ultima dată m-a demoralizat o notă de 7 la Limba română, având în vedere că mă consider un elev de note de 9 și 10. Și aveam nevoie de o motivație să nu mă sperii că am luat nota aceasta și să merg mai departe cu fruntea sus. Mi-am dat seama că l-am luat dintr-o neatenție și pentru că eram foarte emoționată. Până la urmă, e o notă, doar nu o să-mi decidă viitorul!". 
Întrebată care crede că sunt cele mai mari provocări ale generației pe care o reprezintă, Alexandra ne-a răspuns că integrarea în societate. 


"Tehnologia de ultimă generație ne și îndepărtează, dar ne și apropie. Am prieteni foarte buni cu care nu mă pot vedea zilnic, dar prin intermediul tehnologiei vorbim aproape zilnic. În schimb, poate fi și dăunătoare când este în exces, adică stând pe site-uri fără rost, să ne integrăm în anumite grupuri de pe Facebook în care nu e tocmai bine, pentru că există și așa ceva", recunoaște eleva de-a VIII-a. 


Ce îi definește ca generație? "Faptul că avem numeroase idei bune, că ne preocupă voluntariatul în mare măsură și căutăm soluții pentru sprijinirea celor săraci, dar mai ales că avem niște tineri extraordinari care au ajuns la NASA, eu cred că aceasta ar defini generația mea", este de părere Alexandra. 


Și totuși, de ce am ales să scriem despre Alexandra? Pentru că este unul dintre acei elevi extraordinari care i-a propus directorului Iris Sarchizian un proiect interesant. 


"Vrem să pictăm pereții laboratorului de biologie în așa fel încât să-l facem mai prietenos. Deja pe un perete am finalizat un ecosistem de pădure. Iar pe următorul perete, voi picta spațiul marin, mult mai științific, în care m-am gândit să desenez o balenă cu oase și să specific fiecare denumire a osului și în jurul ei pești și denumirea lor științifică. Și dacă reușim să terminăm înainte de sfârșitul anului, poate încercăm să mai facem ceva într-o clasă pregătitoare, pentru copiii mici", declara Alexandra. 
În timp ce mulți alți colegi de generație își pierd timpul nefăcând nimic, Alexandra chiar este un exemplu pentru cei din bănci. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2312 secunde