Elev al Liceului Internațional de Informatică, admis la Universitatea Oxford

Marţi, 16 Ianuarie 2018, 19:28
265
Radu Zevri, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanța, olimpic național la matematică, a fost admis la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, Universitatea Oxford din Marea Britanie. 


Radu Zevri a fost prezent la toate olimpiadele de matematică opt ani la rând, un elev eminent, intuitiv, perseverent și foarte pasionat de matematică și informatică. Munca asiduă i-a fost însă răsplătită prin admiterea la această universitate, unde își va putea desăvârși educația. 


Din palmaresul acestuia, amintim premiul întâi cu medalie de aur la Olimpiada Națională de Matematică 2017 și premiul al doilea la Robotex 2017, Estonia. 


Specializarea aleasă de Radu este Computer science, unde rata de acceptare este de 8%, un procent foarte competitiv în orice circumstanțe, dar mai ales în acest caz, unde elevii candidați sunt toți elevi eminenți din toate colțurile lumii. 


Pentru a fi admis, Radu a prezentat o scrisoare personală, recomandări de la profesori și un CV cu întregul său palmares. Următorul pas a fost un test specific pentru această universitate - MAT (mathematics admission test) și un interviu, în care Radu a răspuns la diverse întrebări, atât motivaționale, cât și specializate pe domeniul de studiu - despre limbaje de programare, jocuri sau matematică. Atitudinea comisiei de admitere a fost îndreptată spre evaluarea impactului succeselor asupra acestor tineri și a felului cum exprimă ei învățămintele asimilate în urma rezultatelor obținute. 


Radu a fost, de asemenea, admis și la Imperial College of London și Bristol University. 


Pagina a fost generata in 0.3265 secunde