Arheologul Tibi Potârniche a lansat săgeți la 5.600 m altitudine

EL E CEL MAI TARE ARCAȘ AL CONSTANȚEI!

Marţi, 27 Noiembrie 2012, 23:32
1522
Un arheolog cu pasiuni ce depășesc granițele obișnuitului este Tibi Potârniche, cercetător în colectivul științific de la Capidava, Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța. Dar această preocupare a sa, de arcaș, s-a îmbinat în mod firesc cu pasiunea dintâi: arheologia. 

Datorită acestei pasiuni, cea de arcaș, în vară a fost invitat în China, în zona Tibetului, provincial Qinghai, oraș Ledu. La 5.600 de metri deasupra mării. Acolo s-a ținut, în august, Festivalul Internațional de arc tradițional, la care au fost invitați și cinci arcași români. Unul dintre membrii echipei a fost Tibi Potârniche, arheolog și instructor de arc tradițional în Constanța. 

"Nu pot să spun cum arată orașul, pentru că era transformat când am ajuns noi acolo. Erau mii de stegulețe întinse, ecrane pe care erau prezentate echipele participante și fiecare membru în parte. Iar deschiderea a rivalizat cu cea de la Jocurile Olimpice. Coregrafii, jocuri de lumini, apoi defilarea noastră, a fiecărei țări participante în parte și salutul în fața tribunei oficiale. Fiecare arcaș trebuia să poarte un costum tradițional din țara lui - din perioada pe care a reprezentat-o. Am fost foarte bine primiți, foarte populari. Toată lumea a vrut să facă poze cu noi", povestește arheologul-arcaș. 

Spre deosebire de alte concursuri pentru care trebuie doar să te antrenezi ca să participi, la o competiție de arc tradițional în care se insistă pe latura etnică, în afară de antrenament, trebuie să-ți pregătești și costumația. Aici a intrat în funcțiune pasiunea lui Tibi pentru istorie, dar și o anumită îndemânare care nu vine întotdeauna la pachet cu înclinarea spre studiu. 

"Echipa noastră a fost de arcași valahi din secolul XVI. Am găsit o stampă înfățișând un arcaș din vreme aia și după ea am făcut costumele. Că surse documentare din perioada respectivă sunt foarte puține". Iar dacă hainele și le-a făcut la croitor, tolba, chimirul și săgețile și le-a lucrat singur. 

"Au fost permise săgeți exclusiv din materiale naturale - din cedru sau din bambus. Eu, personal, mi-am făcut săgeți din bambus. Proastă alegere. La 5.600 de metri era o umiditate foarte ridicată. Iar săgețile mele s-au umezit, s-au îngreunat și nu au zburat așa cum zburau acasă, la antrenamente". 

Cât despre tolbă și chimir, cum pasiunea pentru istorie a dat în cea pentru tir cu arc tradițional, așa a dus arcul spre pielărie. "Tirul cu arcul mi-a dat un pretext să mă apuc de lucrul în piele. Mi-am dorit să-mi fac o tolbă și am început să mă informez", spune el pe un ton cât se poate de firesc. "Acum am și chimir și protecțiile de antebrațe". Zâmbește. Deși face destul de greu rost de piele - o comandă de undeva din Germania, să fie groasă și lucioasă, de box. Uneltele și le-a procurat ori și le-a făcut cu timpul, iar acum face brățări, curele, genți, chimire, tolbe…, cu mâna lui. Ba vrea să se apuce să-și facă și încălțări. 

Pentru concursul de anul acesta și-a lăsat barbă. O barbă roșcovană, care s-a potrivit perfect cu căciula de blană cu pene de fazan. Pentru la anul vrea să-și adauge pinteni la încălțăminte că, mai nou "a pășit timid pe domeniul fierăriei", precum zice. 

Cu arcul s-a întâlnit prima oară pe șantier, vara, la Capidava. "Un coleg din Timișoara a venit acum cinci ani cu un arc. Am încercat și mi-a plăcut atât de mult încât am vrut să aprofundez". A aprofundat așa de bine, că în doi ani, a ajuns instructor. Arcul pe care-l are e comandat de la un meșter din Coreea. "Ei n-au întrerupt producția de arcuri niciodată. Aici, însă, nici nu prea avem informații. Sunt câteva în muzeele din Ardeal". De mai-nainte, e și mai greu, fiind făcute din materiale de natură organică (lemn, fâșii de corn, tendon) nu au rezistat. "Aici am găsit elemente de arcași: vârfuri de săgeți, elemente de tolbă… La Cugir într-un mormânt de incinerație (dac) s-a găsit amprenta unui arc. Singurele indicații până acum pe care le avem despre arcurile pe care le foloseau dacii sunt cele de pe Columnă. De acolo putem concluziona că foloseau arcuri orientale de tip scitic. Noi în continuare strângem informații. Cercetăm ce arcuri s-au folosit aici în perioada medievală - cel mai probabil de tip turcesc sau crimeo-tătar, care seamănă foarte mult cu arcul pe care-l am eu. 

Cât despre pielărie, la noi meșteșugul s-a pierdut. Eu am învățat de pe net, n-am avut ocazia să învăț de la un meșter. Am găsit ceva informații însă în engleză. Mă mai interesează cum se numea meseria, uneltele… cum se numea cel care făcea arcurile? Dar cel care făcea săgețile? Știu că în latină era sagittarius… Dar acum suntem mai mulți - s-a mărit numărul de ochi și de urechi care caută și informația se adună foarte ușor." "Deja asta nu mai e o pasiune", se oprește el zâmbind. "E un mod de viață". 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1955 secunde