Edificiul Roman cu Mozaic își așteaptă vizitatorii

225
Edificiul Roman cu Mozaic își așteaptă vizitatorii - edificiulromancumozaic36-1591111036.jpg

Articole de la același autor

Situat în vecinătatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Edificiul Roman cu Mozaic își așteaptă vizitatorii. Prețul unui bilet este de 10 lei; pensionarii vor plăti, însă, jumătate de preț, iar elevii sau studenții - 2,5 lei.

Vizitatorii au ocazia să admire superba construcție pe trei terase, amenajate în faleză, care, pe vremuri, oferea un spațiu generos activităților publice de natură economică, socială, culturală sau politică, prin marea sală cu mozaic pavimentar susținută de terasa superioară.

Sala comunica, la rândul său, cu intrarea situată pe latura de Nord-Est și cu piața centrală a orașului vechi. Nivelurile inferioare, cel median și cel situat în apropierea cheurilor portului tomitan sprijineau, odinioară, câte un șir de încăperi boltite, care au funcționat fie ca depozite portuare, fie ca spații de depozitare, dar și de comercializare a mărfurilor venite de pe mare.

Specialiștii spun că edificiul reprezintă o bijuterie arhitecturală a perioadei bizantine timpurii în vestul Pontului Euxin, mai ales că este bine cunoscut pentru somptuozitatea decorului său interior: pavaj mozaicat policrom întins pe toată suprafața sălii de pe terasa superioară, pereți placați cu marmură decorată variat. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2996 secunde