Edificiul Roman cu Mozaic, deschis pentru vizitatori
Articole de la același autor
Nota 6 la putere! Absolvenţi mediocri de Colegiu Militar, studenţi la Academia Navală
11 Septembrie 2020
26 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa îşi schimbă scenariul de funcţionare
30 Octombrie 2020
Erwin Şimşensohn: „Teatrul de Stat Constanţa va deveni un punct de reper în teatrul românesc”
30 Septembrie 2020
Ortodocșii prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului
30 Septembrie 2020
Festivitate on-line, la început de an universitar, la „Ovidius”
30 Septembrie 2020
Pentru cei care doresc să viziteze Edificiul Roman cu Mozaic Constanţa, programul este de miercuri până duminică, între orele 10.00 - 12.00 şi 13.00 - 16.00. Acesta a fost descoperit în anul 1959, în timpul unor lucrări desfăşurate în Piaţa Ovidiu. Specialiştii au menţionat la acel moment că monumentul a fost construit în secolul al IV-lea şi extins treptat până în jurul secolului al VI-lea, atunci când a încetat să mai funcţioneze.
În vremurile sale de glorie, edificiul reprezenta cea mai mare construcţie de acest gen din întregul Imperiu Roman şi servea ca punct de legătură între port şi oraşul antic, fiind locul în care se desfăşurau activităţile de comerţ şi depozitare a mărfurilor. Ulterior, odată cu decăderea cetăţii Tomis, în secolul VI, edificiul nu a mai fost întreţinut şi s-a degradat. Chiar şi aşa, podeaua este de o frumuseţe unică şi este formată din două părţi distincte: un chenar care înconjoară sala şi care cuprinde motive geometrice şi vegetale şi mozaicul propriu-zis, alcătuit din pietricele de diferite culori. La ora actuală, acesta reprezintă o bijuterie arhitecturală a perioadei bizantine timpurii în vestul Pontului Euxin, mai ales că este bine cunoscut pentru somptuozitatea decorului său interior.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2020
Luni, 02 Noiembrie 2020
Duminică, 18 Octombrie 2020
Luni, 05 Octombrie 2020
Marţi, 08 Septembrie 2020
Luni, 12 Octombrie 2020
Duminică, 11 Octombrie 2020
Marţi, 22 Septembrie 2020
Luni, 14 Septembrie 2020
Vineri, 11 Septembrie 2020