Eden Mamut și Claudiu Fercu, prezenți la work-shop-ul de la Glasgow

254
Eden Mamut și Claudiu Fercu, prezenți la work-shop-ul de la Glasgow - lazifercu-1369237943.jpg

Articole de la același autor

Universitatea "Ovidius" din Constanța are doi reprezentanți - prof. univ. dr. ing. Eden Mamut și asist. cercet. Claudiu Fercu - la work-shop-ul de la Glasgow (Scoția), atelier de lucru care se desfășoară, astăzi și mâine, în cadrul proiectului Ecorefitec, unul dedicat să dezvolte o abordare eco-inovativă în domeniul reparațiilor navale.

"În prezent, în domeniul naval, există o tendință de a reduce impactul asupra mediului înconjurător printr-o serie de acorduri internaționale care vizează emisiile de gaze și orice tip de efluent, cum ar fi apa de balast din tancurile navelor. Implementarea acestor convenții internaționale nu se rezumă doar la înlocuirea unor echipamente sau subansambluri ale navei. Practic, se trece la un mod radical nou în proiectare și execuție, evaluându-se fiecare componentă a navei pe întreg ciclul de viață în vederea minimizării resurselor materiale utilizate și a emisiilor poluante sau a impactului ecologic în general", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Eden Mamut.

Așadar, școala constănțeană din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică a Universității "Ovidius", alături de Universitatea Strathclyde din Glasgow și un număr consistent de parteneri din Italia, Spania, Portugalia, Germania, Bulgaria și Lituania, participă la definirea principiilor în vederea implementării de soluții eco-inovative și dezvoltării de metode inginerești care să ofere șantierelor din România și din Uniunea Europeană un avantaj competitiv pe piața din acest sector.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 24 Februarie 2012
Stire din Cultură-Educație : Cine va fi noul rector?
Pagina a fost generata in 0.3265 secunde