Echipă nouă, la ISJ Constanța. Cine sunt noii inspectori școlari din echipa lui Sorin Mihai

1406
Echipă nouă, la ISJ Constanța. Cine sunt noii inspectori școlari din echipa lui Sorin Mihai - fotofondechipanoua-1576532211.jpg

Articole recomandate

Activitatea Inspectoratului Școlar Județean Constanța începe să se deblocheze. După plecarea inspectorului școlar general prof. Petrică Miu și demisiile mai multor inspectori școlari, noul șef, prof. Sorin Mihai, și-a conturat echipa și este posibil ca, până la finele primului semestru, aceasta să fie completă.


Patru noi inspectori au fost numiți de șeful ISJ Constanța, pentru a ocupa posturile vacante de mai bine de o lună de zile, din organigrama ISJ Constanța. Inspectorul școlar Sorin Mihai aduce nume noi, dar și profesori cu experiență, care au mai trecut prin instituția de pe strada Mihai Eminescu. Așadar, primul care i se alătură în echipă este prof. Marian Sârbu, profesor de fizică la Liceul "Ovidius" Constanța. Acesta va ocupa unul dintre cele trei posturi vacante la management educațional. Prof. Marian Sârbu nu este deloc străin de ISJ Constanța, în anul 2007 fiind numit inspector școlar general, după ce, anterior, fusese inspector școlar general adjunct. Tot de management educațional se va ocupa și prof. Floriana Petre, de la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, care va acoperi o normă, dar și Gabriela Mihaela Micu, cu jumătate de normă.


Revine în organigrama ISJ și prof. Alina Elena Nițu, care va avea jumătate de normă de inspector școlar pentru informatică și jumătate de normă pentru inspector școlar în managementul resurselor umane. Prof. Liliana Muscină va prelua un post de inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane. De asemenea, prof. Oana Mirela Pahon va acoperi o normă de inspector școlar pentru proiecte educaționale, iar prof. Gabriela Mihaela Micu va avea jumătate de normă pentru inspector școlar de chimie.


Răman în continuare neocupate mai multe norme, din care una de inspector școlar pentru proiecte educaționale, o jumătate de normă de inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și o normă la managementul resurselor umane.


XXX
În urmă cu trei săptămâni, proaspătul inspector școlar general, Sorin Mihai, anunța că prima urgență după preluarea mandatului este numirea de inspectori. "Sunt foarte multe posturi neocupate. Evaluăm situația și trebuie să rezolvăm problemele. Îmi propun ca Inspectoratul Școlar Județean Constanța să devină un mediu mult mai prietenos și să punem accentul pe îndrumarea și sprijinul cadrelor didactice. În acest sens, transparența și comunicarea trebuie să ne guverneze orice acțiune, orice activitate. Trebuie să ne amintim că suntem colegi de catedră cu cei pe care trebuie să îi sprijinim și să venim în preîntâmpinarea tuturor problemelor astfel încât să dovedim că această instituție le apreciază munca și le-o susține deopotrivă. Vin cu oameni competenți, cu oameni care vor să facă treabă", preciza șeful ISJ Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5732 secunde