Dwayne Johnson vrea să vă arate "Infernul din zgârie nori"

333
Dwayne Johnson vrea să vă arate

Articole de la același autor

Atât constănțenii cât și turiștii sunt așteptați, în acest sfârșit de săptămână, la Cinema Cityplex Tomis Mall, unde pot viziona o mulțime de filme de excepție. Unul dintre acestea este "Infernul din zgârie nori" , cu Dwayne Johnson, Pablo Schreiber, Neve Campbell. De data aceasta, supervedeta Dwayne Johnson se află în fruntea distribuției noii producții marca "Legendary" - "Infernul din zgârie-nori". În rolul fostului agent FBI și veteran de război, Will Sawyer, comandant al unității de negociatori pentru situații care implicau ostatici, care acum este consultant independent pentru securitatea clădirilor zgârie-nori.

În cursul unei misiuni de consultanță în China, acesta se trezește implicat, fără voia lui, într-un incendiu catastrofal chiar în clădirea pe care fusese chemat să o inspecteze din punct de vedere a siguranței și securității. În scurt timp își dă seama că acest incendiu i se înscenase de către forțe necunoscute, așa că prioritatea lui acum este să afle cine și cu ce motiv îl voia mort și să-și scoată și familia rămasă captivă în infernul dezlănțuit în acea clădire colosală.

"O poveste siciliană" este pelicula în care Julia Jedlikowska, Gaetano Fernandez, Corinne Musallari își duc viața de zi cu zi într-un sat sicilian aflat la marginea unei păduri, unde un băiat de 13 ani, Giuseppe, dispare. Luna, una dintre colegele lui de clasă, refuză să creadă că a dispărut băiatul de care este îndrăgostită și încearcă să rupă legea tăcerii. Pentru a-l găsi, cu riscul propriei vieți, pătrunde în lumea obscură în care prietenul ei este închis și către care lacul oferă o misterioasă cale de acces. Un alt titlu ce nu trebuie ratat este "Dă-o mai departe".

Timp de o lună, în fiecare an, cinci prieteni extrem de competitivi nu țin cont de nicio regulă într-un joc de leapșa, pe care îl fac încă din clasa întâi. Pe parcurs, ei își riscă sănătatea, slujbele și chiar relațiile pentru a câștiga. Însă, acest an este cu totul special, pentru că jocul are loc în același timp cu nunta singurului participant neînvins, ceea ce l-ar putea prinde pentru prima dată cu garda jos. Dar el știe că prietenii lui sunt gata de atac și este pregătit. Bazată pe fapte reale, comedia "Dă-o mai departe" este încă o dovadă a nebuniilor pe care le pot face unii oameni pentru a rămâne în fruntea clasamentului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1344 secunde