A MURIT GHEORGHE UNGUREANU, DIRECTORUL CASEI DE CULTURĂ CONSTANŢA

Miercuri, 14 Aprilie 2021
4446
Cunoscutul om de cultură, Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură din Constanţa, s-a stins din viaţă, miercuri, 14 aprilie, exact de ziua sa de naştere, zi în care a împlinit 70 de ani.

  Gheorghe Ungureanu suferea de anumite probleme cardiace şi era internat de aproximativ două săptămâni în spital fiind infectat cu SARS-COV-2. Starea sa de sănătate s-a agravat în urmă cu câteva zile, însă devotamentul medicilor care l-au îngrijit dădea speranţe tuturor celor care l-au cunoscut că va reveni, cât mai curând, jovial, aşa cum îl ştiau toţi, printre familie şi prieteni.

Din păcate, nu a fost să fie aşa şi s-a stins din viaţă lăsând în urmă regrete eterne!

  Gheorghe Ungureanu a venit în Constanța în urmă cu peste 40 de ani, a muncit la IAS Murfatlar, dar și la Întreprinderea pentru Legume şi Fructe, ajungând de la șofer la șef de depozit. Ulterior a ajuns lider de sindicat, înființând Uniunea Judeţeană a Sindicatelor unde a fost ales secretar general. În 2002 a fost ales director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța. Pe timpul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu, Gheorghe Ungureanu a primit Ordinul „Meritul Cultural”.

Nu există constănţean care să fie pasionat de cultură şi să nu-l cunoască pe Gheorghe Ungureanu deoarece el a fost cel care a adus artişti renumiţi pe scena Casei de Cultură din Constanţa.

  Redacţia ziarului "Cuget Liber" transmite sincere condoleanţe familiei.

Dumnezeu să-l ierte!

Pagina a fost generata in 0.2174 secunde