După 50 de ani, Florin Piersic, "Hoinărind printre amintiri"

792
După 50 de ani, Florin Piersic,
După jumătate de veac de carieră, la cei 76 de ani ai săi, neobositul Florin Piersic a urcat, vineri seară, de Dragobete, pe scena Casei de Cultură din Constanța, cu spectacolul "Hoinărind printre amintiri". Legendarul actor a fost așteptat cu sufletul la gură de o sală arhiplină, după ce spectacolul fusese deja amânat de două ori, din cauza zăpezilor și gerului.
Recitalul actoricesc a fost conceput sub forma unui monolog interactiv, pe durata căruia artistul a cântat, a recitat versuri și a depănat amintiri din cei 50 de ani de existență trăită în lumina reflectoarelor.
Spectacolul a debutat cu o succesiune de imagini imortalizate de-a lungul vieții actorului Florin Piersic, pe un fond muzical din repertoriul său, căruia i s-a alăturat treptat, din umbră, suprapunându-și vocea peste cea din melodiile din fundal.
Spectacolul de vineri a fost neobișnuit atât pentru public, dar și pentru însuși Florin Piersic. Pe durata a aproximativ trei ore, timp în care a coborât în rândul întâi, pentru a fi mai aproape de public, Florin Piersic a vorbit despre viața sa și despre carieră, într-un mod foarte deschis, plin de umor și autoironie.
Actorul a stârnit hohote de râs în public cu poveștile din tinerețea sa. Cu un entuziasm vizibil și retrăind parcă momentul, Florin Piersic și-a amintit de prima poezie recitată în public și apoi la admiterea la Actorie, "Nebuna" de George Coșbuc. Prima sa replică în teatru a fost "Să facem grevă!", care i s-a părut nemaipomenită și pe care o repetase zile în șir, dar pe care abia dacă a putut s-o rostească în timpul piesei, după ce se lovise zdravăn... "la noadă".

În 2009, Florin Piersic a lansat albumul numit "Hoinărind printre amintiri", un disc ce conține zece piese compuse pentru el de Dan Iagnov. Întrucât compozitorul a trecut în neființă la mijlocul săptămânii trecute, Florin Piersic a ținut să-i rezerve un scurt moment omagial în spectacolul său.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3199 secunde