Două întreceri puternice la matematică

605
4
Două întreceri puternice  la matematică - olimpiada-1360938524.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 16 februarie, are loc etapa locală a Olimpiadei de Matematică, la care s-au înscris peste 2.000 de elevi, după cum ne informa prof. Daniela Bălănescu, inspector de specialitate matematică.


Elevii claselor a V-a și a VII-a vor susține proba la Școala Gimnazială nr. 8, cei din clasele a VI-a și a VIII-a se vor prezenta la Școala Gimnazială nr. 30 "Gheorghe Țițeica", iar liceenii se vor confrunta cu subiectele în băncile Liceului Teoretic "Traian".

Tot sâmbătă, 16 februarie, a fost programat și Concursul național de matematică aplicată "Adolf Haimovici".

Ieșean la origine, Adolf Haimovici a avut ideea inițierii acestui concurs, în urma unei dispute de idei în care a afirmat că elevii sunt egali chiar dacă dintr-un motiv sau altul sunt repartizați pe secții diferite, iar ei nu sunt apropiați suficient. Ideea unei forme de olimpiadă artificială pentru diverse secții ale învățământului îi apropie. Iașiul a încercat aceasta într-un concurs, inițial pe plan local, imediat după decesul matematicianului Adolf Haimovici, în anul 1993. O denumire corectă, deoarece contează ideea care l-a născut și ridicat. Din fericire, a mers bine pe plan local, pornind treptat, mai timid poate, și alte concursuri Adolf Haimovici locale. Așa că a apărut firească ideea de a renunța la denumirea de concurs local pentru a deveni concurs național.

În municipiul Constanța, elevii vor susține proba la Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru".

În județ, centrele unde va avea loc olimpiada de matematică, vor găzdui și concursul "Haimovici.

Acestea sunt: Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia, Liceul Teoretic "Carmen Sylva" Eforie Sud, Liceul Teoretic Murfatlar, Liceul Cobadin, Liceul Tehnologic "D. Hurmuzescu" Medgidia, Liceul Teoretic "Anghel Saligny" Cernavodă, Liceul Teoretic Băneasa, Școala Gimnazială nr. 2 Ovidiu, Școala Gimnazială "Grigore Moisil" Năvodari, Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova, Liceul Teoretic Negru Vodă.


Comentează știrea

Nec
16 februarie 2013
Limba romana, saraca

Cine glumeste pe la redactie cu obligatia corecturii ? Numele institutiilor se scriu cu majuscula pentru fiecare cuvant, exceptand conectorii si articolele. Ca atare, substantivul abreviat trebuie scris cu majuscula: Scoala Gimnaziala Nr. 8.

parinte
17 februarie 2013
olimpiada

Cred ca ar trebui sa ne preocupe esentialul : sunt elevi care nu au reusit sa ia nici macar 1 punct si au fost trimisi la olimpiada . care au fost criteriile ? Iar altii care nu se pregatesc cu profesorii de la clasa si sunt mai buni nu au fost trimisi la olimpiada . Este praf!!! Sa vedeti rezultatele la gimnaziu...

LUCIAN
17 februarie 2013
RECHIZITE

Cel mai mare Depozit Online Papetarie, Birotica, Rechizite Scolare Tipografie livrare gratuita direct la tine acasa in maxim 24 ore www.cezarom.ro

parinte
18 februarie 2013
olimpiada

De acord cu numarul 2. ) Sunt multe nedreptati in scoli. Daca se mediteaza cu profesorii de la clasa, sau parintele elevului este patron atunci si copilul este privilegiat. Eu am un copil care poarta ochelari. Daca nu-i are la el, nu vede decat la o distanta de 1 metru . La scoala l-a pus in banca a-4-a. Am vorbit in nenumarate randuri sa-l mute mai in fata, dar n-am nici o sansa. Mentionez ca marea majoritate a elevilor sunt inalti. Este un elev care invata bine. Sunt multe de spus. Ore de curs doar de jumatate de ora. Sunt profesori (rari) care ce ocupa

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5268 secunde