Doliu la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”

Miercuri, 13 Octombrie 2021, 14:20
955
Corpul profesoral al Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca” din Constanța își exprimă regretul față de plecarea dintre noi a domnului ing. prof. Ilie Enache, director vizionar și ctitor al actualei instituții de invățământ, pe care, de la începerea mandatului de director al Domniei-Sale, din 1967, a dezvoltat-o încontinuu vreme de 15 ani, începând cu ridicarea clădirii liceului și continuând prin construirea cantinei, internatului și sălii de sport.

Cei care l-au cunoscut își amintesc despre calitățile excepționale de manager, dar și dăruirea de care a dat consecvent dovadă ca dascăl, de implicarea în formarea sufletească și profesională a elevilor.

Ne vom aminti mereu de Domnia-Sa! Regrete eterne!

 

Scurt istoric al primei școli de ucenici din Dobrogea

În memoria respectatului director, vă propunem o trecere în revistă a devenirii acestei instituții de învățământ constănțene.

Înfiinţat în 1919 sub denumirea Şcoala de Ucenici CFR, actualul Liceu Tehnologic „Gheorghe Duca” a fost printre primele şcoli de ucenici din Dobrogea. Începând cu anul 1929, timp de 30 de ani a funcţionat ca şcoală de ucenici specifică transportului feroviar, sub denumirea Şcoala de Elevi Meseriaşi de pe lângă atelierele CFR Palas, Constanţa.

Activitatea instituţiei a fost întreruptă între anii 1958-1967, fiind reînfiinţată la data de 1 august 1967 sub denumirea de Şcoala Profesională de Căi Ferate Palas, Constanţa.

Din 1974 devine Grup Şcolar Căi Ferate Palas, în urma construirii unor spaţii şcolare: clădire liceu, internat, cantină, sală de educaţie fizică. Oferta educaţională se diversifică cuprinzând clase: de liceu; de şcoală profesională; de şcoală de ucenici; de şcoală de maiştri; şcoală postliceală.

O perioadă este cunoscut sub denumirea de Grup Şcolar Industrial nr. 5, pentru ca între anii 1993-2000 să aibă titulatura de Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate, Constanţa.

Din anul 2000 devine Grup Şcolar „Gh. Duca”, ca omagiu adus inginerului Gheorghe Duca, (21.01.1847 - 8.08.1899), tatăl fostului prim ministru I. Gh. Duca: în 1869 absolvent L`Ecole Centrale, Franţa;

1869-1881, inginer, inspector, director al Lucrărilor Feroviare din Zona Moldovei; 1881-1888, director al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, Bucureşti. La data de 2 octombrie 1886 inaugurează noul local al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele; 1888-1895, director general în cadrul Direcţiei Generale C.F.R.; odată cu inaugurarea podului de la Cernavodă, septembrie 1895, se asigură legătura dintre linia Constanţa şi reţeaua de căi ferate a ţării; membru al Congresului Internaţional de Căi Ferate de la Londra; 1896-1899, coordonator şi director al Direcţiunii Construcţiei Portului Constanţa.

De la 1 septembrie 2010 Şcoala „Marin Sorescu” devine structură a Grupului Şcolar „Gheorghe Duca”. Doi ani mai târziu unitatea va funcționa sub denumirea de Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”.

Începând cu data de 1 septembrie 2020 Școala Gimnazială Nr. 31 și Grădinița cu Program Normal Nr. 31 au devenit structuri ale Liceului Tehnologic ”Gheorghe Duca”.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3482 secunde