Doliu în cultura constănţeană. Nea Alecu a plecat să joace, pe o altă scenă, cu Toma Caragiu

Miercuri, 16 Septembrie 2020
271
Teatrul de Stat Constanţa şi cultura constănţeană au pierdut, ieri, 16 septembrie, un om de o mare valoare. Actorul Alexandru Mereuţă, nea Alecu, cum îi spuneau colegii, a trecut la cele veşnice. Născut în urmă cu 93 de ani, în comuna Bogdăneşti, „pe drumul de costişă ce duce la Vaslui”, aşa cum îi plăcea să spună, Alexandrul Mereuţă a fost unul dintre rarii actori români cu o viaţă artistică de lungă durată.

Teatrologul Anaid Tavitian spune că cea care i-a descoperit talentul şi l-a îndemnat să devină actor, a fost scriitoarea Lucia Demetrius, care l-a văzut recitând la un spectacol de sfârşit de tabără, în vara anului 1946, la Tabăra pentru copii şi tineret de la Eforie Nord.

Actorul a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa marelui actor Nicolae Băltăteanu. „Student fiind, a fost actor-corp ansamblu la Teatrul Naţional Bucureşti şi totodată preparator la IATC. În studenţie, l-a legat o frumoasă prietenie cu Toma Caragiu, cu care a împărţit camera de la cămin. Apoi, a debutat pe scena Teatrului Tineretului din Bucureşti. A urmat întoarcerea pe meleagurile natale: Teatrul din Bârlad, unde a fost şi director. Din 1960 avea să rămână statornic Teatrului de Stat Constanţa, unde a creat peste o sută de roluri şi a realizat o impresionantă galerie de personaje, cu precădere bătrâni plini de sensibilitate, sfătoşi, înţelepţi, blajini, sentimentali şi calzi”, a declarat Anaid Tavitian.

Aceasta a adăugat că nea Alecu nu a fost doar un actor talentat, dar a făcut din fiecare partitură un adevărat giuvaier artistic. El a continuat să joace până la vârsta de 90 de ani, cu o forţă incredibilă, datorată, desigur, iubirii sale imense pentru teatru şi iubirii statornice pe care i-a purtat-o publicul.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.191 secunde