Doina Păuleanu a lansat un nou album despre marea sa iubire

664

Articole de la același autor

Directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu, se află la o nouă lansare editorialistică de excepție. Aceasta a prezentat, de curând, la Galeria "Senso" din București, cea de-a doua ediție a albumului "Tonitza", despre care spune că este marea sa iubire.

Lucrarea a apărut pe piață la aproape jumătate de an de la succesul lansării unei alte cărți a autoarei, "Viața tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese și obiecte în pictura modernă românească, 1916 - 1946".

"În general, cartea mea este un exercițiu de admirație față de toți cei care m-au precedat în această investigație și am certitudinea că le datorez felul în care relaționez cu artistul. Legătura mea cu Tonitza a fost cu totul specială. Pot spune că l-am iubit, pentru că eu îl consider cel mai iubit dintre pictorii pământeni și se vede treaba că nu sunt singură în acest demers. Tonitza atinge niște cote fabuloase la toate licitațiile la care lucrările sale sunt prezente și este firesc să fie așa. Pictura lui Nicolae Tonitza a fost expresia curată a harului și lucrului său neabătut. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Și este foarte mult, atât!", a declarat Doina Păuleanu.

Dintre titlurile capitolelor incluse în carte, amintim: "Începuturile", "Primele manifestări și forme asociative", "Grupul celor patru", "Expozițiile de grup, fapte și întâmplări din anii 1926 - 1933".

Directorul Galeriei de Artă "Senso", Ana Necolau, se declară extrem de încântată de albumul amintit și consideră că acesta are un conținut foarte bine documentat și, împreună cu ilustrațiile și cu operele marelui artist, autoarea invită cititorul la o călătorie fascinantă, unică, de neuitat în lumea culorii și a sensibilității artistice a celui pe care îl consideră marea sa iubire.

Tonitza, pictorul închinat miracolului copilăriei

Astfel, printr-un text bogat documentat și numărul impresionant de ilustrații, albumul invită la o călătorie în lumea culorii și a sensibilității artistice.

"Așa cum Nicolae Tonitza se lasă în voia plăcerii de a desena și picta, Doina Păuleanu încearcă bucuria de a ne dezvălui un pictor al cărui crez este culoarea și muză realitatea. Tonitza a fost pictorul închinat miracolului copilăriei și delicateții luminii și, mai mult decât atât, un creator conștient de rolul său, implicat în viața culturală a timpului, în care a dorit să realizeze educația artistică a unui public complet dezorientat", a subliniat Ana Necolau.

Precizăm că prima ediție a prestigiosului volum a fost lansată în urmă cu aproximativ patru ani. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
Stire din Cultură-Educație : Începe parada costumelor populare
Pagina a fost generata in 0.45 secunde