Dobrogea, un dar al Mării Negre și al Dunării de Jos (II)

319
Dobrogea, un dar al Mării Negre și al Dunării de Jos (II) - documentar-1542806211.jpg

Articole recomandate

Parafrazându-l pe Herodot, care sugera lumii că Egiptul este un dar al Nilului, nu greșim a spune că Dobrogea este deopotrivă un dar al Mării Negre și al Dunării de Jos. Dobrogea, această provincie integrată organic vetrei strămoșești a românilor încă din mileniile îndepărtate ale neoliticului și cuprinsă în statul lui Burebista, este un pământ atât de darnic în bogății și atât de plin de istorie cum rar se poate întâlni o altă regiune pe globul pământesc.

Știința de carte însăși-laică, didactică și religioasă a fost vehiculată în cadrul procesului de transhumanță de peste munți și Dunăre, din părțile Sibiului și Brașovului, din București și Iași.

Străbătând pașnic din vremuri imemoriabile ținuturi îndepărtate, orientându-se după stele, folosind bâta ca armă de temut, cojocul imens ca scut și adăpost și turma de oi ca oaste, păstorul, mocanul a cucerit nu numai câmpiile din jurul Carpaților, ci și întinsele stepe din ținutul misterios și sălbatic al Mării Negre. A deschis vaduri la Dunăre, a desenat și bătătorit drumuri noi prin împărăția fără seamăn a ierburilor, a săpat și pietruit fântâni, a construit târle și bordeie ori case, descoperind cu uimire și încântare valoarea unor pământuri părăsite, dar neprețuite mai ales pentru pășunat, a întemeiat cătune și mai apoi înfloritoare sate și comune, colonizând prin prăsila lui sănătoasă întregul ținut dintre fluviu și mare mai frumos și mai temeinic decât orice colonizare oficială a statului, iată tabloul "mocanului", așa cum l-a descris Ion Zaharia.

Sate înființate

de transilvăneni

în Dobrogea

Anticipând încă din vremurile tulburi ale istoriei noastre aspirațiile naționale românești, fără să aibă cunoștințe vaste despre trecut, păstorul a croit hotarele statului, care trebuia să cuprindă neamul în vremea bărbăției.

Prin călătoriile sale anuale în cele mai îndepărtate colțuri ale românismului, ardeleanul a urzit și întărit unitatea națională, dovedind că nici Carpații și nici Dunărea nu sunt piedici și că viața românească nu se poate desfășura deplin și armonic decât sprijinindu-se pe țărmurile de legendă ale Mării.

Prin prezența lui străveche lângă valurile înspumate ale Pontului, prin botezul românesc pe care l-a dat atâtor locuri din preajma Mării, el a repetat istoria uitată și ne-a creat din nou dreptul asupra atâtor ținuturi disputate de vecinii care s-au trezit prea târziu.

Autorul acestor rânduri este descendentul unei familii de moți, care în 1905 a plecat din comuna Albac, jud. Alba, împreună cu câteva familii cu nume cunoscute în Ardeal: Trif, Pașca, Olar, Cocotă, s-au instalat într-un sat cu mulți tătari numit Mulciova, care, după venirea lor din Ardeal, a devenit satul Abrud de lângă Adamclisi.

Crescători de animale, aici au găsit pădurea și cișmelele-surse de apă potabilă, exact ce le trebuia pentru a-și exercita profesia moștenită de la părinți.

Transilvănenii au înființat și alte sate în Dobrogea cu nume ardelenești: Hațeg, Sibioara, Săcele, Făgărașul Nou, Urluia. De fapt "mocani" se găsesc peste tot în Dobrogea.

După 60 de ani, am redescoperit o familie numeroasă cu numele de Todea, cu descendenți nu numai în Albac, dar și în Horia, Vadul Moților, Cluj, Sibiu, Brașov, Huedin, Câmpia Turzii, București, Cobadin, Săcele, Plopeni și alte localități.

În curtea bisericuței din Albac (din poezia lui Goga) odihnesc mulți Todești. Foștii preoți ai Albacului au fost Iuliu și Sorin Todea, iar primarul, Tiberiu Todea, este la a patra legislatură. Cardinalul greco-catolic Alexandru Todea, regizorul Corneliu Todea, ministrul Agriculturii Octavian Todea, dar câți alți intelectuali: profesori, doctori, ingineri, dar și tehnicieni muncitori și agricultori harnici se trag din această familie seculară de moți.

Setea de învățătură a românilor

În ciuda obstacolelor derivate din stăpânirea străină, marea sete de învățătură a românilor și-a făcut loc nu numai în centrele orășenești ale Dobrogei, dar chiar în mediul rural, unde trăia marea majoritate a populației de agricultori români. Un învățământ românesc s-a dezvoltat de timpuriu în diferite centre printre care: Cernavodă, Babadag, Măcin, Isaccea, Niculițel, Tulcea și altele. Cărturarul ardelean Nifon Bălășescu a fost însărcinat să reorganizeze școlile existente și să creeze altele noi, acolo unde nu existau.

S-au construit spitale rurale tip "Regele Carol I" la Medgidia, Băneasa, Plopeni, Hârșova, Măcin, Babadag, Tulcea. Tinerii dobrogeni învățau în țară pentru a deveni apoi purtători ai "luminii naționale române". De mare importanță în dezvoltarea culturii naționale au fost așezămintele religioase ortodoxe care au reprezentat prin ele însele o dovadă de permanență etnică.

La 4 km de localitatea Ion Corvin, județul Constanța, se află peștera în care se crede că a viețuit Sfântul Andrei cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc. Mii de credincioși vin aici pentru a se ruga, pe locul unde a trăit Sfântul Andrei.

Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul României, creștinătorul neamului românesc, iar ziua lui de 30 noiembrie este totodată sărbătoare bisericească națională.

Prof. univ. dr. Viorel TODE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3807 secunde